Bolile care iau o turnură incredibilă! Româncele cu endometrioză și adenomioză, strigăt către Guvern: NU PUTEM LUCRA! Costuri inimaginabile

În prag de alegeri, comunitatea pacientelor cu endometrioză și adenomioză din România vă informează asupra problemelor cu care se confruntă. Veți afla care sunt planurile lor pentru viitori decidenți cu privire la sănătatea femeii.

”Vă aflați cu toți în campanie electorală, și ca de obicei, promiteți mult, mințiți dublu, uitați de nevoile fundamentale ale cetățenilor, și vorbiți doar ca să umpleți timpul alocat.  

 

Endometrioza și adenomioza sunt două afecțiuni benigne care afectează, potrivit statisticilor, una din zece femei. Numărul exact nu se cunoaște, deoarece multe femei sunt fie diagnosticate greșit, fie nu au diagnostic. În România se precizează că numărul femeilor care suferă de endometrioză este de 500.000. Nu se cunosc informații cu privire la numărul de femei afectate de adenomioză. 

 

Ministerul Sănătății și alte instituții ale statului român nu au nicio informație oficială cu privire la aceste două afecțiuni. Dacă în multe țări din Europa, dar și din SUA, există informații oficiale, se aloca fonduri pentru cercetare, în Romania, nici vorbă de așa ceva. Nici măcar o mențiune a acestei afecțiuni nu există pe site-urile oficiale.

 

Interesul autorităților române pentru comunitatea pacientelor cu endometrioză și adenomioza este ZERO

 

Anul trecut, în Februarie, am depus la Ministerul Sănătății o petiție semnată de peste 11.000 de persoane în care cerem anumite facilități pentru pacientele cu aceste două afecțiuni. Am primit atunci un răspuns “că avem tot ce am cerut”, iar puțin mai târziu, fostul Președinte al Comisiei de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Ministerului, ne-a spus că Ministerul nu are bani să se ocupe și de noi, că oricum a făcut multe pentru noi și că e vina noastră că ajungem la un medic când suntem deja un caz complex. 

 

Anul acesta, sub nouă guvernare, care promite multe, am încercat din nou. Am retrimis petiția, în Ianuarie, pe atunci era Ministru Dr Costache și abia în Aprilie am primit un răspuns. Și știți ce ni s-a spus? Că Ministerul Sănătății a elaborat peste 30 de ghiduri de Obstetrică și Ginecologie, deci probleme noastre sunt, de fapt, ale medicilor. 

 

Am ajuns, într-un final, după multe mail-uri, să avem și o discuție cu doi reprezentanți ai Ministerului Sănătății. Ca urmare a acestei discuții, noi, comunitatea de paciente am elaborat un document în care oferim pe larg informații despre aceste boli, și prin care cerem ca ambele afecțiuni să fie incluse în programul național de sănătate, având în vedere impactul acestora. În acest proiect suntem susținute și de Dr Gabriel Mitroi, medic primar obstetrica ginecologie, și fondatorul centrului internațional de endometrioza, Bucharest Endometriosis Centre. 

 

În momentul de față suntem în așteptare, ca toți cetățenii care “îndrăznesc” să deranjeze instituțiile statului român și să-și ceară drepturile garantate de Constituția României. 

 

De ce avem nevoie noi de facilități, poate vă întrebați unii dintre voi, și care sunt aceste facilități?

 

Medici la stat care să diagnosticheze corect și la timp ambele afecțiuni. De ce? Pentru că în România, în acest moment, aceste două afecțiuni sunt diagnosticate și tratate în toate formele lor, doar la privat. Pentru că există o întârziere de diagnostic de până la 10-15 chiar și 20 de ani. Echipe multidisciplinare la stat care să poată trata corect aceste afecțiuni, fară a fi nevoie să ne scoată organele reproductive sau să ne facă operații clasice, doar pentru că așa vrea medicul sau din cauză că nu are echipa/echipamentul necesar. În Marea Britanie există în acest moment peste 60 de centre dedicate tratamentului endometriozei. Decontări pentru investigațiile și operațiile efectuate la privat. Știți cât deconteaza statul român pentru o operație de endometrioză, care poate dura chiar și 8 ore? Între 1000 și 2000 de lei, cel mult. Campanii de informare în rândul medicilor dar și a publicului în general. De ce? Pentru că mulți medici nu știu ce este endometrioza sau adenomioza, pentru că multe paciente sunt operate incomplet și/sau greșit, pentru că multor femei li se spun că durerile sunt normale sau sunt în capul lor. 

 

Știați că ?

 

•           O operație de endometrioză severă cu afectare intestinală efectuată într-un centru privat din România, costa7800 de euro, pentru dubla rezecție intestinală? 

•           Costul unui consult la un medic specialist în endometrioză care lucrează la privat este între 450 și 600 de lei?

•           Costul unui RMN, o investigație necesară în diagnosticul endometriozei ajunge până la 2100 de lei și nu este DECONTAT. 

•           Endometrioza și adenomioza au risc de transformare malignă. Un astfel de caz este al unei paciente din România, operată recent, care a aflat intraoperator că nodulul endometriozic s-a malignizat. Pacienta a fost operata de Dr Gabriel Mitroi si este al treilea caz in doua luni.

•           Multe dintre pacientele cu endometrioză și adenomioză nu pot sa lucreze și că urmare nu își permit consultul la un medic specialist și nici tratamentul.

•           Endometrioza și adenomioza afectează fertilitatea.

•           Sunt paciente cu aceste afecțiuni care s-au sinucis pentru că nu au mai putut face față durerilor și neglijentei medicale. 

 

Având în vedere cele spuse mai spus, cum veți garanta dreptul nostru, al femeilor cu probleme de sănătate ginecologice la octorirea sănătății? Ce veți face pentru a ne asigura acest drept, care este un drept ingnorat?”, a scris Camelia Șerban, româncă stabilită în Anglia, care suferă de endometrioză și luptă pentru drepturile pacientelor din România cu această boală.

VEDEȚI AICI TOT CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE ENDOMETRIOZĂ

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel