Bolivia: Joi începe auditul scrutinului prezidenţial care a generat proteste de amploare

Organizaţia Statelor Americane (OSA) începe joi un audit cu caracter "obligatoriu" al scrutinului prezidenţial desfăşurat în Bolivia, ale cărui rezultate au generat un val de proteste în întreaga ţară şi acuzaţii de fraudă din partea opoziţiei, informează Reuters, citează Agerpres.

Toate părţile vor fi obligate să respecte rezultatul auditului realizat de OSA, a declarat presei miercuri, în capitală, ministrul bolivian de externe Diego Pary.

În urma alegerilor prezidenţiale desfăşurate pe 20 octombrie, actualul preşedinte Evo Morales a fost declarat câştigător după primul tur de scrutin, rezultat contestat de principalul său rival politic, Carlos Mesa.

Numărarea iniţială a voturilor a fost perturbată în mod inexplicabil, ceea ce a generat furia susţinătorilor opoziţiei, acuzaţii de falsificare a voturilor, precum şi exprimarea îngrijorării în legătură cu corectitudinea desfăşurării scrutinului din partea OSA şi a mai multor ţări, printre care SUA şi Brazilia.

Pary a mai informat că observatori din Spania, Mexic şi Paraguay au fost invitaţi să monitorizeze desfăşurarea auditului.

Şeful diplomaţiei boliviene nu a precizat perioada de desfăşurare a auditului.

Carlos Mesa, care anterior declarase că, în opinia sa, auditul va demonstra în mod clar existenţa unei fraude electorale, a comunicat miercuri, într-o declaraţie, că partidul său "nu acceptă auditul în condiţiile actuale, agreate în mod unilateral".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel