94% dintre bolnavii incurabili mor în suferință. Ce le lipsește

Țara cu cele mai multe cazuri de deces din Uniunea Europeană, țara care-și lasă cetățenii să moară în suferință, țara pentru care îngrijirile care înlătură temporar simptomele unei boli fără a o vindeca nu există- țara numită România. Pentru unii e greu de crezut că totul este atât de negru. Pentru alții, este realitatea de zi cu zi. Unii doar aud, alții trăiesc pe propria piele o indiferență cruntă, care le răpește și ultimele clipe frumoase, ultimele dorințe, ultimele zâmbete.  

Îngrijirea paliativă s-a dezvoltat relativ recent în Europa, cu câteva zeci de ani în urmă. Scopul este unul simplu: să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor, care se confruntă cu o boală grea, de cele mai multe ori, incurabilă. Tratamentul  este unul împotriva durerii şi înlăturarea suferinţei. El intervine când medicina se lasă învinsă de boală. „În momentul în care miza nu mai este vindecarea pacientului, iar oncologul se retrage din viaţa pacientului, acesta ar trebui să fie înlocuit discret de o echipa specializată în paliaţie, al cărui focus este calitatea vieţii acestuia", explică dr. oncolog Oana Donea, specializată în îngrijiri paliative, potrivit România Liberă.

Îngrijirea paliativă presupune ajutor medical și psihologic. În ţările civilizate, voluntariatul pentru această cauză nobilă este bine dezvoltat. La noi, sunt doar niște curiozități, care se zbat să strângă resurse financiare, pentru a oferi alinare celor care suferă. Dovadă sunt cele 26 de județe din România în care nu există nici măcar un centru de îngrijire paliativă. Cifra mortalității din zona paliaţiei este de aproximativ 170.000 de bolnavi oncologici şi non-oncologici, adulţi şi copii, în stadii avansate şi terminale. Dintre ei, sub 6% reuşesc să beneficieze de servicii care îi ajută să se poată bucura de viaţă până în ultima clipă. Majoritatea românilor se sting în suferinţă şi dureri necontrolate, departe de cadre medicale. Ei sunt doar în grija familiei. Adevărata durere stă dincolo de cifre și zdrobește fiecare picătură de viață. 170.000 în raport este doar o cifră. În viața de zi cu zi, poate fi oricine, iar pe "oricine" nu are cine să-l ajute.

Inițiative au fost din partea Bisericii, diferitelor asociații și fundații. Multe au rămas doar inițiative. Sistemul privat nu se uită spre bolnavii României. Profitul e prea mic.  „Sistemul privat este orientat spre profit, drept care nu e foarte interesat să dezvolte această zonă, unde profitul nu este o chestiune foarte vizibilă. Moartea este privită ca un eşec, ca şi când moartea nu ar face parte din viaţă. Un spital privat în care să se moară foarte mult e perceput ca eşec", spune dr. Oana Donea, potrivit România Liberă.

Ministerul Sănătăţii a încurajat timid această ramură a medicinii, prin reglementări legislative şi decontarea financiară a acestor servicii medicale. Doar 17 unități de stat au reacționat. În total 262 de paturi. În 2011, au fost 8066 de internări și 226.633 de decese.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News