Preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ilie Bolojan, şi-a exprimat vineri temerea că rezoluţia Parlamentului European referitoare la România ar putea afecta în mod indirect activitatea administraţiilor locale şi şi-a manifestat speranţa că ţara noastră va găsi o formulă "să iasă din această poziţie de stat pus la colţ".
"De Uniunea Europeană ne leagă nişte lucruri. Două treimi din producţia industrială a României se exportă în ţările UE. Avem nişte interdependenţe economice serioase. Vrem, nu vrem, fiind o ţară în UE, de modul în care este văzut un Guvern de către conducerea Comisiei ţine şi prestigiul acelei ţări şi încrederea în ţara respectivă. Încredere înseamnă, poate, dobânzi mai mici, investiţii care se fac. (...) Dacă s-a schimbat ceva în România în marile oraşe, în aceşti ani, s-a schimbat pentru că ne-am triplat bugetele de investiţii ca urmare a accesării fondurilor europene.
Chiar ieri am semnat contracte de peste 40 de milioane de euro de finanţare: poduri, pasaje, străzi pietonale. Din ultimele discuţii care au avut loc înţeleg că se încearcă legarea finanţărilor viitoare de respectarea unor criterii privind statul de drept şi trebuie să găsească România o formulă în care să iasă din această poziţie de stat pus la colţ. Nu ne face bine sub nicio formă această chestiune, nici nouă ca ţară, dar nici nouă ca oraşe, pentru că vă daţi seama că, vrând-nevrând, aceste aspecte se repercutează asupra activităţii noastre în mod indirect", a precizat primarul din Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu