Bombă! A recunoscut că este SPION

Un om de afaceri cu cetățenie rusă și americană a pledat miercuri ''vinovat'' pentru că a exportat ilegal componente electronice cu destinația Rusia, după ce a respins inculpările în ultimii trei ani, a anunțat Ministerul american al Justiției. 

Alexander Fishenko (49 de ani) era proprietarul unei întreprinderi, Arc Electronics, cu sediul în Houston (statul Texas, în sud), și coproprietar al unei alte societăți, Apex System, cu sediul în Moscova, când a fost arestat în 2012 în cadrul unei rețele formate din 12 persoane.

Rețeaua este acuzată că a alimentat, datorită celor două întreprinderi, un trafic, ce dura din octombrie 2008, în folosul armatei și al serviciilor de informații ruse. Piesele de microelectronică în cauză sunt supuse unor controale guvernamentale stricte din cauza unei potențiale utilizări a lor în sisteme militare, îndeosebi de radar și supraveghere, pentru ghidarea armelor, scrie Agerpres

Fishenko a admis în cele din urmă acuzațiile la adresa sa în timp ce procesul său se apropie. El riscă zeci de ani de închisoare pentru diferite capete de acuzare, de la export ilegal de elemente de armament la spălare de bani. Fishenko și-a umplut buzunarele în detrimentul securității noastre naționale, a comentat procurorul federal Kelly Currie.

Pentru a evita controalele la vânzarea și la exportul acestor echipamente strict limitate în SUA, inculpații operau adesea prin intermediari și ascundeau destinația acestor piese, greu de găsit în Rusia, care erau în general aduse via aeroportul newyorkez J.F. Kennedy.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel