Bombă din Al Doilea Război Mondial, dezamorsată la Hanovra

Peste 15.000 de persoane, obligate să-şi părăsească luni seara domiciliile după ce o bombă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită la Hanovra, s-au putut întoarce acasă în urma dezamorsării încărcăturii explozive, a anunţat marţi oraşul german, informează AFP.

Autorităţile acestui oraş cu circa 500.000 de locuitori, capitala landului Saxonia Inferioară, au ordonat această evacuare ca măsură de precauţie după descoperirea unei bombe de 250 de kilograme. După ce bomba a fost dezamorsată, autorităţile au anunţat la orele locale 01:07 (23:07 GMT) că locuitorii se pot întoarce în siguranţă acasă le ei.

Bombe din Al Doilea Război Mondial sunt descoperite în mod regulat în Germania, ţinta unor bombardamente intensive ale ţărilor aliate, în special la Berlin, unde o bombă americană a fost distrusă în iunie în apropiere de Alexanderplatz.

Cea mai mare evacuare de acest gen din 1945 a avut loc în septembrie 2017 la Frankfurt, unde a fost descoperită o enormă bombă britanică dotată cu o încărcătură explozivă de 1,4 tone. 65.000 de locuitori au fost nevoiţi atunci să-şi părăsească provizoriu domiciliile.

În jur de 10% din milioanele de bombe lansate asupra Germaniei până în 1945 nu au explodat, potrivit experţilor citaţi de săptămânalul german Der Spiegel. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel