Guvernul a avertizat CSM că, de 24 de ore, Daniel Morar nu mai poate ocupa postul de la Parchetul General. Secția de procurori, aflată sub influența lui Daniel Morar și a Oanei Schimdt Hăineală, susține însă că l-a detașat pe... Daniel Morar în funcția de procuror general adjunct, astfel încât acesta să poată contrasemna rechizitoriile trimise instanțelor. Dan Șova a explicat pentru DeCeNews care vor fi consecințele ”boicotului” de la CSM. Avocații pot contesta orice act emis de Parchet. Astfel, până în iunie, când își va da CSM-ul avizul consultativ, nu se mai pot face rețineri, trimiteri în judecată sau recursuri.
”Nu mai are cine să prelungească mandatul domnului Morar, ne-a declarat Dan Șova. Și adjuncții și-au epuizat posibilitatea de delegare. Provizoratul, sau mai precis interimatele în cascadă au împins instituția în această situație. Putem scrie pe ușa Parchetului, ca la magazinele rămase fără personal ”Închis până în iunie”. Oricine are un proces penal poate contesta rechizitoriile Parchetului, pentru că nu e respectată procedura legală: actele trebuie contrasemnate de șeful instituției. Nu poți contrasemna , nu-l poți trimite în judecată”.
O situație asemănătoare s-a petrecut în 2004, când dosarul Flota a fost trimis înapoi de către Instanță pentru că era semnat de adjuncutul lui Ioan Amarie, fost șef al Parchetului Național Anticorupție.
Rezolvarea, la Curtea Constituțională
Surse DeCeNews, confirmate de lideri PSD, au arătat încă de ieri că premierul va căuta o rezolvare la Curtea Constituțională. Judecătorii CCR sunt chemați să rezolve conflictul dintre puterile statului, declanșat odată cu ”boicotul” de la Secția de procurori a CSM.
”Eu personal nu aș mai interveni, ne-a declarat Dan Șova. Premierul a făcut tot ce putea pentru a asigura funcționarea normală a Justiției. Și-a îndeplinit atribuțiile constituționale: a făcut numirile în timp util. Procurorii de la CSM să răspundă pentru consecințele manevreleor pe care le fac. E o bătatie de joc să ceri 60 de zile pentru a intervieva șase persoane pe care, oricum, le cunoști foarte bine. Înseamnă 10 zile de candidat! Blocarea Justiției prin exces de zel, ca să nu spun prin rea voință, nu-i poate bucura decât pe cei care au procese penale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu