Procurorii DNA suspectează faptul că Dumitru Mitica Iliescu, fostul șef al SPP din perioada lui Ion Iliescu, i-ar fi dat ilegal informații lui Viorel Hrebenciuc despre mandatele de ascultare, precizează HotNews.
Din comunicatul DNA reiese că Mitica Iliescu avea o cârtiță chiar în interiorul DNA. Astfel, Dumitru Iliescu a aflat că Viorel Hrebenciuc este monitorizat de la un angajat de-al său care lucra și la DNA.
Iată ce spune comunicatul DNA referitor la acest aspect:
"Suspectul Hrebenciuc Viorel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.
Astfel, anterior datei de 13.08.2014, Hrebenciuc Viorel i-a solicitat unei persoane, fost şef al unei structuri de protecţie, să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie sau Serviciul Român de Informaţii.
Ulterior, la data de 13.08.2014, persoana respectivă i-ar fi precizat lui Hrebenciuc Viorel că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cu aceeaşi ocazie, persoana solicitată i-ar fi spus lui Hrebenciuc Viorel că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, iar acesta i-a comunicat că Hrebenciuc Viorel a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Totodată, persoana solicitată l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc Viorel că, prin intermediul angajatului D.N.A., poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date ce nu sunt destinate publicităţii.
În contrapondere cu serviciile acordate, persoana solicitată i-ar fi cerut lui Hrebenciuc Viorel sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a promis că, prin intermediul fiului său, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică.
Tot în schimbul informaţiilor furnizate de către angajatul D.N.A, prin intermediul persoanei solicitate şi la cererea acesteia din urmă, Hrebenciuc Viorel i-a promis că va interveni pe lângă diverse persoane influente (printre care şi un funcţionar public, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă), pentru a le determina să menţină în funcţie o anumită persoană, funcţionar în cadrul Fondului Naţional de Garantare.
În acelaşi context, Hrebenciuc Viorel i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă un funcţionar în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, astfel încât să ajute persoana să înregistreze, la Registrul Comerţului, drepturile asupra unei societăți comerciale.
Cu ocazia întâlnirii din data de 13.08.2014, aceeaşi persoană i-a solicitat lui Hrebenciuc Viorel să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din funcţia pe care o exercita (din cauză că persoana respectivă avea un litigiu de afaceri cu acesta), cerere acceptată de către Hrebenciuc Viorel", mai precizează comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News