Un proiectul datând din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit accidental de un localnic din Rebricea, județul Vaslui, cu prilejul unor săpături în livadă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a trimis astăzi o echipă de specialiști în pirotehnie în localitatea Rebricea din nordul județului Vaslui, care a preluat un proiectil de artilerie neexplodat, aflat în stare de degradare. Cel mai probabil fiind vorba de muniție din Al Doilea Război Mondial, proiectilul a fost descoperit din întâmplare de un localnic în timpul unor lucrări agricole într-o livadă de pomi fructiferi.
Proiectil perforant de mare calibru
„Prin intermediul numărului de urgenţă 112 am fost solicitaţi să intervenim în localitatea Rebricea, acolo unde, cu ocazia unor lucrări de săpătură efectuate într-o livadă, a fost găsit un element de muniţie rămas neexplodat din timpul conflictelor armate. Este vorba despre un proiectil perforant cu calibrul de 76 de milimetri, care a fost preluat de echipa pirotehnică”, a precizat Petru Iftene, purtător de cuvânt în cadrul ISU Vaslui, citat de agenția Agerpres.
Urmează să fie distrus controlat
Proiectilul ruginit extras din pământ a fost transportat la sediul ISU Vaslui și se află pentru moment depozitat într-un loc special amenajat, cu scopul de a fi distrus de geniști, spre a se evita o explozie accidentală a elementului de muniție.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News