În jurul oraşului Ras al-Ain din nordul Siriei se auzeau vineri bombardamente şi focuri de armă, la o zi după ce Turcia şi Statele Unite au convenit asupra unei încetări temporare a ofensivei turce, relatează Reuters.
Din oraşul Ceylanpinar din sudul Turciei, aflat de cealaltă parte a frontierei faţă de Ras al-Ain, se auzeau tiruri de artilerie şi mitraliere şi se vedea fum ridicându-se dintr-o parte a localităţii siriene.
Armistiţiul de cinci zile, acceptat de Turcia pentru a permite forţelor conduse de kurzi să se retragă, a fost anunţat joi de vicepreşedintele american Mike Pence, după tratative la Ankara cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a exprimat aprecierea, susţinând că acordul va salva "milioane de vieţi".
Implementarea înţelegerii ar însemna că Turcia şi-a atins obiectivele principale anunţate la lansarea ofensivei în Siria, pe 9 octombrie: controlul unei fâşii din teritoriul sirian, pe o adâncime de peste 30 de kilometri, şi retragerea miliţiei kurde, aliată anterior cu Statele Unite.
Nu este clar dacă Forţele Democratice Siriene, conduse de luptătorii kurzi din YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului), intenţionează să se conformeze deplin condiţiilor armistiţiului, care ar permite armatei turce să controleze un teritoriu dominat anterior de kurzi, cu sprijin militar american.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu