Bombardamente. Zeci de civili au fost uciși

Poza descriptivă
Poza descriptivă

Organizația Națiunilor Unite a anunțat că bombardamentele din ultimele zile din Yemen s-au soldat cu moartea a cel puțin 30 de persoane, relatează AFP.

Un număr de 12 copii şi 10 femei au fost ucişi în ultimele două zile în Yemen în bombardamente care au lovit case ale civililor în provincia Hajjah, la nord-vest de capitala Sanaa, a anunţat luni ONU, potrivit unui comunicat, relatează AFP.

În plus, aceste lovituri împotriva districtului Kouchar s-au soldat cu aproximativ 30 de răniţi, între care 14 copii cu vârste de la un an la 18 ani. Unii dintre răniţi au fost transferaţi la spitale din Sanaa.

Biroul ONU pentru probleme umanitare nu a precizat autorul acestor bombardamente, dar rebelii houthis au acuzat coaliţia militară condusă de Arabia Saudită care intervine în războiul din Yemen în sprijinul forţelor pro-guvernamentale.

Unele zone din provincia Hajjah se află sub controlul forţelor guvernamentale yemenite, în timp ce altele, cum ar fi districtul Kouchar, sunt controlate de rebeli.

Conflictul din Yemen, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, s-a soldat cu aproximativ 10.000 de morţi, între care 2.200 de copii, de când o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită a intervenit în 2015 pentru a sprijini guvernul yemenit, potrivit unui bilanţ parţial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Vezi și: 

Vezi și: Arabia Saudită. Rachetă a rebelilor yemeniţi, doborâtă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel