Bombe pe platoul emisiunii Dom-2, un Big Brother rusesc

dom 2
dom 2

Un gardian a fost rănit după ce un fan nemulţumit al emisiunii Dom-2, echivalentul rusesc al producţiei Big Brother, a amplasat două bombe în platoul de filmare al emisiunii, iar unul dintre dispozitive a explodat.

Serghei Liapin, în vârstă de 39 de ani, încercase, în iarna acestui an, să pătrundă pe platourile emisiunii pentru a participa la filmări, însă gardienii îi blocaseră accesul, potrivit cotidianului Komsomolskaia Pravda, citat de Mediafax.

Afirmând că a fost agresat, Liapin a depus o plângere la poliţie, însă după ce reclamaţia a fost clasată, el a publicat pe Internet o serie de ameninţări la adresa emisiunii, însoţite de numele şi numărul său de telefon.

Cotidianul Moskovski Komsomoleţ afirmă însă că Liapin suferă de o obsesie pentru unul dintre concurenţi, Vlad Kadoni, care se prezintă drept „mag“.

„O primă versiune a faptelor indică faptul că Liapin este un client nemulţumit al magului. A doua - telespectatorul prea impresionabil s-a săturat de intrigile lui Vlad şi a vrut să-i dea o lecţie. A treia versiune este de ordin privat. Există zvonuri că Vlad ar fi homosexual şi este posibil ca el să fi respins avansurile lui Liapin“, afirmă ziarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel