Un bărbat a rămas înmărmurit după ce a găsit un bon de la supermarket vechi de 30 de ani într-o carte de bibliotecă, iar mulți au fost uimiți de cât de mult s-au schimbat prețurile alimentelor din 1994.
Un bărbat din Marea Britanie a găsit un bon de la supermarketul Tesco din 1994 în interiorul unei cărți de bibliotecă. Atât lui, cât și celor care au văzut bonul, nu le-a venit să creadă cât de mult s-au schimbat prețurile. Datorită crizei continue a costului vieții, produsele alimentare și băuturile au crescut cu 8% de la an la an, scrie The Mirror.
El a găsit bonul în timp ce citea o carte din bibliotecă. Acesta provenea de la niște cumpărături făcute la o sucursală Tesco din Coventry, pe 23 iulie 1994.
Potrivit bonului, un pachet de carne tocată de vită costa doar 55p (n.r. penny), adică aproximativ 3 lei românești, în timp ce un pachet de burgeri de vită costa 1,39 lire sterline. Pe bon se mai observă, de asemenea, ulei de gătit care costa 65 de penny, adică 3,6 lei românești , baby bio care costa 89 de penny, banane vrac care costau 39de penny, sandvișuri care costau 89 de penny și o copie a ziarului The Guardian pentru 50 de penny.
Pe chitanță ar mai fi fost alte 27 de produse cumpărate, însă valoarea acestora nu s-a putut afla din cauza faptului că bonul era rupt. Cert este că toate cele 34 de produse au costat doar 29,29 lire sterline. În mod uimitor, cele cinci articole de pe chitanță însumează puțin peste 5 lire sterline. Valoarea de la acea vreme este în contrast cu valoarea acelorași produse în ziua de azi.
După ce a postat imaginea pe Reddit, utilizatorul forumului a scris: „O chitanță Tesco din 1994 găsită într-o carte de bibliotecă.”
Oamenii au fost șocați de cât de mult s-au schimbat prețurile în ultimii 30 de ani, o persoană scriind: „Nebunesc, prețul total este mai mic decât numărul de articole, nu-mi amintesc ultima dată când am trăit așa ceva la magazin, mai ales într-un Tesco.”
Un altul a spus: „Cum s-au schimbat prețurile”, în timp ce altcineva a scris: „Ahh... vremurile bune, când îți permiteai să mănânci”. Un al patrulea internaut a intervenit: „Îmi amintesc bine. Ați putea să vă calculați cumpărăturile la o medie de o liră sterlină/articol în întregul magazin”.
Comentând schimbările de preț, un altul a spus: „Este interesant. Destul de multă variație. Bananele au fost 39p/lb. Acum sunt 90p/kg sau 41p/lb. The Guardian a crescut de la 50p. la 2,80 lire sterline. Cel mai ieftin sandviș Tesco este acum 1,50 lire sterline? S-a dublat. Cel mai ieftin ulei vegetal este acum 1,85 lire sterline, comparativ cu 65p.
A man has gone viral after finding a Tesco receipt from 1994, which only cost £29.29 for a whopping 27 items
— Metro (@MetroUK) February 12, 2024
Excuse us while we go cry into our £3.90 meal deal ????https://t.co/rm5znHoEck
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News