Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, spune că vrea să acorde bonusuri medicilor de familie care depistează o boală devreme sau care reuşesc să menţină bolile cronice "în anumite limite".
Motivarea este că acestea se vor scădea din costul medicamentelor.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că se intenţionează acordarea de bonusuri pentru medicii de familie care depistează o boală devreme sau care reuşesc să menţină bolile cronice ale pacienţilor "în anumite limite".
"La nivelul medicilor de familie, şi aici trebuie să găsim soluţii în a-i stimula să depisteze o boală cât mai devreme. Sau pacienţii cu anumite boli cronice - diabet, hipertensiune arterială şi altele - să fie ţinuţi în nişte limite. Şi cu certitudine ne gândim în a stimula. De exemplu, dacă vorbim în aria cardiacă, faptul că îl ţii în anumite limite la tensiune, să primeşti un bonus. Faptul că în diabet reuşeşti să-i menţii glicemia la un nivel acceptabil, primeşti un bonus. Sunt absolut dispus în a creşte valoarea serviciului medical, pentru că îl scad din costul medicamentelor", a spus Ciurchea.
Întrebat despre volumul bonusurilor la care se gândeşte, preşedintele CNAS a arătat că îşi doreşte să existe stimulente pentru a ţine lucrurile în anumite limite, dar nu poate indica un cuantum, pentru că acest aspect va trebui analizat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News