BOR, prin vocea lui Bănescu, mesaj CLAR după afirmațiile lui Funeriu faţă de unii profesori de Religie

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvând al Patriarhiei Române
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvând al Patriarhiei Române

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a calificat joi drept 'excesivă şi cel mai probabil nejustificată' îngrijorarea fostului ministru al Educaţiei Daniel Funeriu legată de presupusa poziţionare iraţională la început de an şcolar a unor profesori de Religie faţă de gravitatea contaminării cu noul coronavirus. 

'Apelul public al dlui Daniel Funeriu este unul sincer, bine intenţionat şi binevenit pentru noi toţi. Din fericire, însă, îngrijorarea legată de presupusa poziţionare iraţională la început de an şcolar a unor profesori de Religie faţă de gravitatea contaminării cu virusul COVID este în realitate excesivă şi cel mai probabil nejustificată. Imaginarea unor excepţii rămâne fireşte posibilă, dar practic nesemnificativă. Merită precizat şi faptul că profesorii de Religie, ca şi ceilalţi profesori, sunt angajaţii unităţilor de învăţământ, nu ai Bisericii', a afirmat Bănescu într-o precizare transmisă presei.

Vasile Bănescu a spus că poziţia Patriarhiei Române şi a BOR a fost 'constant una realistă şi fermă' cu privire la riscurile majore de îmbolnăvire din timpul pandemiei.

'Poziţia Patriarhiei Române, a Bisericii Ortodoxe şi a reprezentanţilor ei a fost constant una realistă şi fermă cu privire la riscurile majore de îmbolnăvire din timpul pandemiei, iar intensa campanie umanitară, dar şi de promovare a regulilor sanitare desfăşurată de BOR spune totul despre discernământul de care suntem chemaţi să dăm dovadă mai ales în perioadele de criză pe care trebuie uneori să le traversăm. Realist şi solidar, informaţi şi implicaţi, imunizaţi la manipulări de orice tip, evitând excesele în orice direcţie', a mai spus Vasile Bănescu.

Ce a afirmat Daniel Funeriu

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a scris pe Facebook un comentariu în care cere BOR 'să adopte o linie instituţională clară, inechivocă, referitoare la începerea noului an şcolar, comunicând această linie cadrelor didactice'.

'În societate există discuţii referitoare la atitudinea unor membri ai clerului în chestiuni legate de COVID-19 dar şi, mai pe larg, în chestiuni legate de sănătate, cum ar fi vaccinarea. Poziţia BOR în chestiunea vaccinării a fost raţională din informaţiile mele, chiar dacă unii membri ai clerului au vorbit prostii, în afara celor susţinute oficial de BOR. Începutul noului an şcolar este un moment important: primele cuvinte auzite de copii despre pandemie le vor stabili reperele comportamentale. Cu toţii trebuie să le dăm copiilor un mesaj unitar:

COVID-19 nu este o glumă, situaţia este serioasă, iar respectarea regulilor nu este opţională. Am semnale că pe alocuri anumiţi profesori de Religie sunt mai degrabă parte a teoriilor conspiraţioniste şi astfel prezintă un risc pentru sănătatea copiilor', susţinea Funeriu.

Fostul ministru sugera BOR, 'ca depozitar major de încredere în societate, să adopte o linie instituţională clară, inechivocă, referitoare la începerea noului an şcolar, comunicând această linie cadrelor didactice'.

'Nici BOR, nici societatea nu merită să fie intoxicate şi decredibilizate de minţi tulburi. Experienţa mea de colaborare instituţională cu BOR a fost excelentă, am avut un partener raţional şi atent. Aşa trebuie să fie şi acum. Mai ales acum. Speranţa, încrederea, tămăduirea sufletelor şi rezilienţa pot exista doar dacă facem totul să fim sănătoşi. E o datorie creştinească să avem grijă de trupurile noastre', mai susţinea Daniel Funeriu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel