Război la Consiliul Național al Audiovizualului. Mărul discordiei: numărul de licențe acordate posturilor radio religioase.
Din cele 19 licențe scoase la concurs, 10 au fost alocate unor posturi religioase, iar marele câștigător a fost Radio Trinitas, deținut de Patriarhia Română. Acesta a primit patru noi licențe, ce vin în completarea celor 48 deținute deja. Conglomeratul media RCS&RDS a concurat pentru 11 frecvențe și nu a obținut nici măcar una.
"Imperiul BOR", așa cum a fost denumită de nenumărate ori instituția, este completat de un trust media ce cuprinde șase radiouri, o televiziune, o agenție de presă și câteva publicații centrale și locale. Acestea funcționează ca instituții cu scop misionar, alături de Institutul Biblic și de Misiune al BOR și de o casă de ajutor reciproc a clerului, scrie Capital. Datele financiare ale ramurilor mass-media ale BOR nu sunt publice. Și nici audiențele canalelor audiovizuale.
Trinitas are, în medie, 10.000 de telespectatori pentru Trinitas TV. Cotidianul Lumina și săptămânalul Lumina de duminică (editate de Episcopia Severinului și Strehaiei) sunt auditate de BRAT și au performanțe într-adevăr spectaculoase: astfel, ziarul a avut în luna iunie un tiraj de 539.184 de copii, similar cu cele ale unor cotidiene cu tradiție, precum Evenimentul Zilei sau România Liberă. Spre deosebire de acestea, însă, Lumina vinde doar 2.000 de exemplare la chioșc, iar peste 500.000 de copii se duc spre abonați, în biserici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu