Borbely: Băsescu știa că dosarul meu și al lui Dobre sunt "închise"

Laszlo Borbely
Laszlo Borbely

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a susținut, miercuri, într-o conferință de presă la Cluj-Napoca, că atât dosarul său, cât și al fostului ministru al Administrației, Victor Paul Dobre, sunt "închise", iar președintele Traian Băsescu avea cunoștință despre acest fapt

Întrebat cum comentează solicitarea şefului statului de reluare a dezbaterilor în Camera Deputaţilor în cazul său şi al lui Victor Paul Dobre şi de ce consideră că a ales Traian Băsescu acest moment, Laszlo Borbely a declarat: "Putem avea păreri, e început de campanie, este MCV-ul care este la uşă, într-adevăr, iar preşedintele ţării poate să îşi spună un punct de vedere. Eu nu intru în speculaţii, a fost o adresă, s-a închis, Parlamentul este suveran în această privinţă. Acest caz este închis, împreună cu dosarul lui Dobre, din punct de vedere juridic e clar şi cred că acest lucru îl ştia şi preşedintele Băsescu. El nu are atribuţii în acest sens. Eu cred că instituţiile statului trebuie să funcţioneze în acest caz. Nu este vorba de ridicarea imunităţii parlamentare, ci Parlamentul funcţionează ca o entitate autonomă, verifică pentru a preîntâmpina abuzuri ale unor instituţii - că mai pot greşi şi instituţii ca DNA sau altele -, dacă nu fabrică dosare politice care nu au elementele constitutive ale unei infracţiuni", a afirmat Borbely, potrivit Mediafax. Liderul UDMR-ist a amintit că "printr-un vot zdrobitor în Comisia Juridică şi în plen", Camera Deputaţilor a decis că nu sunt elemente constitutive ale unei infracţiuni şi nu poate merge mai departe această verificare. Potrivit vicepreședintelui politic al UDMR, subiectul este închis: "Domnul preşedinte Băsescu a trimis o scrisoare, Comisia Juridică şi-a spus punctul de vedere, am închis subiectul". "Reacția politicienilor este una de dispreț față de interesul românilor", acuza, luni, preşedintele Traian Băsescu în interveția publică susținută la Palatul Cotroceni Cotroceni, referindu-se la cazurile Diaconu, Borbely şi Dobre, dar şi la deciziile ANI privind incompatibilitatea a patru membri ai Executivului. În scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Traian Băsescu solicita Camerei ca atunci când se va discuta ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului PDL Alin Trăşculescu, să găsească căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cazurile foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Solicitarea președintelui Băsescu nu a mai fost supusă luni votului plenului, căruia i s-a prezentat doar Raportul Comisiei Juridice prin care s-a respins cererea şefului statului. Camera Deputaţilor a respins, în 11 septembrie, solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Pentru ridicarea imunităţii lui Laszlo Borbely s-au înregistrat 53 de voturi "pentru" şi 181 de voturi "împotrivă". În cazul lui Victor Paul Dobre s-au înregistrat 47 de voturi "pentru" ridicarea imunităţii şi 183 de voturi "împotrivă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel