Programul Rabla, ediţia 2011, pentru persoane fizice va demara în data de 18 martie, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
'Din 18 martie, persoanele fizice pot merge la REMAT-uri pentru a-şi casa maşinile şi a intra în posesia voucherelor', a spus Borbely. Acesta a adăugat că şi programul 'Casa Verde' pentru persoane fizice, care în 2010 a avut 18.000 de solicitări, va continua începând din luna aprilie. Fondurile alocate noii etape sunt de 100 milioane lei, informează Agerpres.
Guvernul a aprobat un buget de 228 milioane de lei pentru programul de înnoire a parcului auto din România în anul 2011, acesta putând fi suplimentat dacă va fi nevoie. Până la data de 31 ianuarie 2011, au fost cumpărate prin Programul 'Rabla' 2010 63.000 de maşini, dintre care puţin peste 27.000 au fost mărci produse în România.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, din anul 2010, a beneficiat de sesiune deschisă, începând cu data de 18 februarie 2010, şi a avut un buget total de 722 milioane lei, în scopul scoaterii din uz a 190.000 autovehicule mai vechi de 10 ani de la data fabricaţiei. Programul s-a adresat atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, oferind solicitanţilor din prima categorie posibilitatea achiziţionării unui autovehicul nou prin cumularea a până la trei tichete valorice, un singur asemenea bilet valorând 3.800 de lei. Etapa din acest an a Programului se va derula după aceleaşi reguli din 2010, numărul tichetelor valorice acordate fiind tot de trei, în valoare de 3.800 fiecare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News