Boris Becker, pronostic tare despre Halep înainte de Australian Open

Simona Halep FOTO AGERPRES
Simona Halep FOTO AGERPRES

Boris Becker, aflat la București, a vorbit despre Simona Halep.

„O știu pe Simona de mult timp. I-am comentat meciurile și am văzut-o câștigând Roland Garros și Wimbledon. Are niște picioare incredibile. Fizic, nu este cea mai înaltă și cea mai puternică. În schimb, este foarte inteligentă, are o inimă mare. Simona este la un nivel foarte înalt. Pare foarte obosită în cea de-a doua parte a sezonului și cred că aceasta este problema pe care va trebui să o rezolve. Ea trebuie să alerge mult ca să câștige meciuri. Fizic și mental, în cea de-a doua parte a sezonului, Simona obosește și să câștige două meciuri consecutive devine ceva complicat pentru ea", a spus Boris Becker, potrivit Digisport, despre Simona Halep.

Boris Becker este de părere că Simona Halep va fi favorită pentru Australian Open: „Cred că Australia, datorită suprafeței și a faptului că este la începutul anului, va fi locul unde o vom vedea câștigând următorul trofeu".

„Vorbesc deseori cu Simona, dar nu cred că are nevoie de sfaturile mele. Îl are pe Darren Cahill și o întreagă echipă în spatele ei. În Germania, mă ocup de tenisul masculin. Sunt un mentor pentru mulți jucători de top din Germania. Mă ocup și de echipa pentru Cupa Davis. Sunt ocupat, dar îi doresc Simonei numai bine", a mai spus fostul mare tenismen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel