Fostul ministru de externe britanic şi actual deputat conservator Boris Johnson, susţinătorul unui Brexit 'dur', şi-a consolidat marţi avansul în cursa pentru succesiunea prim-ministrului Theresa May, câştigând detaşat turul al doilea de scrutin desfăşurat în cadrul Partidului Conservator, transmite AFP.
Boris Johnson, care împlineşte 55 de ani miercuri, a strâns 126 de voturi din cele 313 ale colegilor săi conservatori din Camera Deputaţilor, în turul al doilea pentru alegerea viitorului lider al partidului şi, implicit, succesor al Theresei May la şefia guvernului.
Mult în spatele său s-au plasat actualul şef al diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt (46 de voturi), ministrul mediului, Michael Gove (41), cel al dezvoltării internaţionale, Rory Stewart (37), şi deţinătorul portofoliului internelor, Sajid Javid (33). Singurul care nu a reuşit să treacă pragul de 33 de voturi necesar pentru a intra în turul al treilea de scrutin, ce va avea loc miercuri, a fost Dominic Raab, fost ministru pentru Brexit.
Prioritatea viitorului guvern va fi punerea în practică a Brexit-ului, în urma eşecului premierului Theresa May, constrânsă să demisioneze la 7 iunie din funcţia de lider al Partidului Conservator, după aproape trei ani de la referendumul de la 23 iunie 2016, la care britanicii au votat în proporţie de 52% în favoarea retragerii ţării din Uniunea Europeană. După ce Camera Comunelor a respins de trei ori acordul negociat de ea cu Uniunea Europeană, Theresa May a fost nevoită să amâne până la 31 octombrie data Brexit-ului, prevăzut iniţial pentru 29 martie. Politician abil şi carismatic, extrem de ambiţios, Boris Johnson - 'BoJo', cum este supranumit - vrea ca ieşirea din UE să se producă la sfârşitul lui octombrie, cu sau fără un acord.
El se bucură de sprijinul a numeroşi activişti de la baza partidului, însă gafele repetate şi discursul cu accente populiste îi irită pe colegii săi, cum se întâmplă atunci când ameninţă că nu va plăti 'factura de divorţ' a Brexit-ului - estimată de Londra la 40-45 miliarde de euro - dacă UE nu va accepta condiţii mai favorabile de retragere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News