Boris Johnson cere donaţii pentru Big Ben. Care este motivul.
Premierul britanic Boris Johnson a propus marţi o campanie de strângere de fonduri pentru ca faimosul ceas cu clopot Big Ben să sune pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, momentul când Regatul Unit va ieşi oficial din Uniunea Europeană, scrie Reuters.
Clopotul de 13,7 tone a fost foarte tăcut începând din anul 2017, de când se desfăşoară lucrări de renovare a Turnului Elisabeta care-l găzduieşte, fiind auzit de atunci numai la evenimente importante, precum Anul Nou.
Acum este nevoie de fonduri pentru a se instala în interiorul turnului o podea provizorie pe care să fie amplasat mecanismul clopotului, plus alţi bani pentru amânarea lucrărilor de renovare, care ar trebui să se încheie în anul 2021.
Potrivit estimării premierului Johnson, suma necesară ar fi de circa 500.000 de lire sterline pentru ca Big Ben să sune în clipa Brexitului. Se pare că au scos limba clopotului. Aşadar trebuie să reinstalăm limba pentru ca Big Ben să bată în noaptea Brexitului. Şi este scump, a explicat el într-un interviu acordat BBC.
Iniţiativa sa vine după eşecul de săptămâna trecută al unei încercări de a rezolva această problemă prin adoptarea unui act normativ în parlament. Preşedintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, a apreciat că ar fi o cheltuială care nu merită, întrucât fiecare bătaie a clopotului Big Ben va costa circa 50.000 de lire şi va fi auzită doar de persoanele care locuiesc în apropiere sau care vizitează Westminsterul.
Purtătorul de cuvânt al premierului Johnson a asigurat însă că, orice ar fi, guvernul se va asigura că data de 31 ianuarie va fi marcată cum se cuvine.
Modul de marcare a finalului a aproape o jumătate de secol de apartenenţă la blocul comunitar divizează Regatul Unit, după trei ani şi jumătate de confruntări politice între susţinătorii şi adversarii ieşirii din UE, tranşate odată cu alegerile legislative anticipate din decembrie care i-au oferit premierului Johnson o majoritate clară pro-Brexit în Camera Comunelor.
În timp ce susţinătorii Brexitului se pregătesc să sărbătorească evenimentul cu petreceri, în casele pro-europenilor nu va fi multă bucurie. Liderul partidului Brexit, Nigel Farage, doreşte să organizeze o petrecere pe 31 ianuarie în Piaţa Parlamentului, unde susţinătorii ieşirii din UE să poată auzi bătăile Big Ben la ora 23:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News