Boris Johnson: Medicii pregătiseră anunțul decesului meu. Dacă muream în spital, exista un plan de tip 'Stalin'

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Medicii care l-au avut în îngrijire pe premierul britanic, Boris Johnson, infectat cu noul coronavirus, pregătiseră anunţul decesului său după internarea lui în secţia de terapie intensivă, a afirmat el duminică într-un interviu acordat tabloidului The Sun on Sunday, citat de AFP.

"A fost într-adevăr un moment foarte greu, nu voi nega acest lucru", a spus el publicaţiei britanice, oferind pentru prima dată detalii despre boala sa. "Aveau o strategie să facă asta potrivit unui scenariu de tipul 'moartea lui Stalin'", a adăugat Boris Johnson.

"Nu mă aflam într-o situaţie deosebit de strălucită şi ştiu că erau în vigoare planuri de urgenţă. Medicii erau pregătiţi în toate felurile pentru ce trebuiau să facă dacă lucrurile luau o întorsătură proastă", a mai afirmat el.

Boris Johnson, 55 de ani, a anunţat la 27 martie că a contactat maladia COVID-19, insistând că prezintă doar simptome uşoare. La 5 aprilie, el a fost transportat la spital pentru a efectua preventiv o serie de analize, dar, în 24 de ore, a fost transferat în secţia de terapie intensivă.

Liderul Partidului Conservator a petrecut trei zile sub asistenţă de oxigen, subliniind la ieşirea din spital, la 12 aprilie, că lupta sa împotriva coronaviruslui "ar fi putut merge în cele două sensuri". El a precizat jurnalului că nu s-a gândit în niciun moment că va muri, dezvăluind enervarea sa că situaţia nu i se îmbunătăţea.

A devenit conştient de gravitatea situaţiei atunci când medicii au intenţionat să îl intubeze pentru a-l plasa sub ventilator medical.

Luni, Boris Johnson şi-a reluat munca, iar după două zile logodnica sa a dat naştere unui băieţel, numit Wilfred Lawrie Nicholas, ultimul nume fiind ales în onoarea celor doi medici de la terapie intensivă despre care premierul britanic afirmă că i-au salvat viaţa în timp ce se lupta cu complicaţiile provocate de noul coronavirus, Nick Price şi Nick Hart, relatează Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel