Boris Johnson, optimist. Crede că Rusia va încetini ofensiva din cauza lipsei de resurse. G7 va anunţa noi sancţiuni

Fotografie de la Mathias Reding, Pexels
Fotografie de la Mathias Reding, Pexels

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, este optimist că Rusia va încetini ofensiva din Ucraina din cauza lipsei de resurse. Anunţul vine înainte ca G7 să ia noi măsuri de sancţionare a Federaţiei Ruse. 

În comentariile publicate miercuri de cotidianul german Sueddeutsche Zeitung, Johnson a declarat că forţele preşedintelui Vladimir Putin avansează în regiunea Donbas din estul ţării, provocând distrugeri, dar cu un cost ridicat în soldaţi şi arme, conform Reuters.

"Serviciul nostru de informaţii în domeniul apărării crede, totuşi, că în următoarele câteva luni, Rusia ar putea ajunge la un punct în care nu mai există niciun impuls de înaintare, deoarece şi-a epuizat resursele", a declarat Johnson în interviu.

"Atunci trebuie să îi ajutăm pe ucraineni să inverseze dinamica. Voi pleda pentru acest lucru la summitul Grupului celor Şapte (care va avea loc în Germania la sfârşitul săptămânii)", a mai spus el.

"În măsura în care ucrainenii sunt în poziţia de a începe o contraofensivă, aceasta ar trebui să fie sprijinită. Cu echipamente pe care ei le cer de la noi", a mai spus el.

Întrebat cum ar arăta o victorie a Ucrainei sau un eşec al lui Putin, Johnson a spus: "Să recâştigăm cel puţin status quo-ul de dinainte de 24 februarie şi ca trupele Rusiei să fie respinse din zonele pe care le-au invadat", scrie Mediafax.

G7, noi sancţiuni 

Liderii din statele G7 vor anunţa la summitul din Germania noi măsuri menite să exercite presiuni asupra Rusiei în legătură cu invazia sa în Ucraina, precum şi noi angajamente pentru consolidarea securităţii europene, a declarat un oficial american de rang înalt.

"Vom prezenta un set concret de propuneri pentru a creşte presiunea asupra Rusiei", a declarat oficialul, relatează The Guardian.

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va alătura liderilor Marii Britanii, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei şi Japoniei la summitul din Bavaria.

După ce va participa la summitul G7 de duminică până marţi, Biden va zbura la Madrid pentru un summit al alianţei militare NATO săptămâna viitoare.

Ucraina şi Rusia vor fi subiecte importante în ambele reuniuni diplomatice, în timp ce aliaţii se gândesc cum să facă faţă impactului secundar al sancţiunilor împotriva Rusiei asupra propriilor economii, în special în ceea ce priveşte preţurile ridicate la combustibili.

Vorbind cu reporterii sub rezerva anonimatului, oficialul american a declarat:

"Cum putem maximiza durerea asupra regimului lui Putin? Cum reducem la minimum repercusiunile în restul lumii? Şi cred că exact aşa va fi încadrată discuţia despre pieţele energetice şi provocările de pe piaţa energetică"

Oficialul a confirmat, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa ambelor summituri prin legătură video.

Aderarea Ucrainei la UE, discutată la Bruxelles 

Reuniunile liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, Consiliului European și Summitului Euro în format extins au loc la Bruxelles, joi și vineri. Consiliul European va discutata cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.

La reuniuni participă și președintele României, Klaus Iohannis.

Reuniunea liderilor din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest va fi dedicată unui schimb de vederi cu partenerii din regiune pentru identificarea modalităților concrete de stimulare a proceselor de reformă și de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienței.

Agenda reuniunii Consiliului European va include o dezbatere strategică privind definirea relațiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiați din Europa, situația din Ucraina, din perspectiva evoluțiilor de securitate și a sprijinului acordat de Uniunea Europeană pe multiple planuri, cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, în contextul publicării, la 17 iunie 2022, a Opiniilor Comisiei Europene, precum și rezultatele Conferinței privind viitorul Europei și etapele următoare.

În cadrul Summitului Euro în format extins vor fi abordate situația economică din Uniune și evoluțiile în ceea ce privește Uniunea Bancară și piețele de capital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel