Premierul britanic conservator Boris Johnson a respins miercuri un pact electoral propus de liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, care i-a avertizat pe conservatori că vor primi o ''adevărată lovitură'' din partea electoratului dacă vor fi organizate alegeri anticipate fără ca premierul Johnson să decidă o ruptură clară de UE, relatează agenţia Reuters.
Premierul Boris Johnson, al cărui partid a pierdut majoritatea în parlament, doreşte convocarea alegerilor anticipate, deşi Camera Comunelor i-a respins prin vot această solicitare şi i-a impus o lege care-i cere să solicite Uniunii Europene o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă nu reuşeşte să obţină până la 19 octombrie un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.
Totuşi, Farage consideră că actuala situaţie politică va conduce în final la alegeri anticipate şi că din cauza Brexitului s-au schimbat şi afinităţile faţă de formaţiunile tradiţionale, respectiv Partidul Laburist şi Partidul Conservator.
Fost lider al campaniei care a susţinut ieşirea din UE la referendumul din 2016, euroscepticul Nigel Farage s-a retras din politică după votul majoritar pentru Brexit obţinut atunci, el considerând la acea vreme că şi-a atins obiectivul ca Regatul Unit să se retragă din UE. Văzând însă că acest lucru totuşi nu s-a întâmplat, el a revenit anul acesta în politică şi a fondat Partidul Brexit, care a obţinut la alegerile europene 29 din cele 72 de mandate ale Regatului Unit în Parlamentul European.
Dacă trecem de 31 octombrie şi încă suntem membri ai UE - ceea ce pare tot mai probabil -, atunci multe voturi se vor muta de la Partidul Conservator la Partidul Brexit, a spus Farage în faţa presei, după ce le-a propus conservatorilor un pact electoral. Conservatorii vor încasa o adevărată lovitură după 1 noiembrie. Sper foarte mult că Boris Johnson măcar se va uita pe cifre. Dacă vom concura împotriva lui, el nu va putea câştiga o majoritate, a argumentat liderul Partidului Brexit.
În replică, purtătorul de cuvânt al lui Johnson a spus: Premierul nu va face o înţelegere cu Nigel Farage. De asemenea, o sursă din Partidul Conservator a adăugat că Farage nu este potrivit pentru astfel de înţelegeri şi nu ar trebui acceptat pe vreun post în guvern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News