Boris Johnson s-a căsătorit 'în secret', anunţă presa britanică

Premierul britanic, Boris Johnson, s-a căsătorit sâmbătă cu logodnica sa, Carrie Symonds, în cadrul unei 'ceremonii desfăşurate în secret', potrivit presei britanice, notează AFP.

Cunoscut pentru viaţa sa amoroasă agitată, Boris Johnson, 56 de ani, s-a căsătorit cu Carrie Symonds, 33 de ani, în catedrala catolică din Westminster, în faţa prietenilor apropiaţi şi a rudelor, au raportat cotidianele Mail on Sunday şi The Sun.

El este al doilea prim-ministru britanic care s-a căsătorit în timpul mandatului său, primul fiind Robert Jenkinson în 1822. Ei aşteptau de mai multe luni să se căsătorească după ce planurile lor iniţiale de nuntă au fost amânate anul trecut de pandemie. Cuplul s-a logodit în decembrie 2019 şi are un băieţel de un an, Wilfred.

Aproximativ 30 de invitaţi au participat la slujba religioasă - maximul permis în prezent - în centrul Londrei, după ce au fost invitaţi în ultimul moment, potrivit Mail on Sunday. Cununia a fost celebrată de preotul care l-a botezat pe fiul lor, iar Wilfred a fost, de asemenea, prezent, potrivit The Sun.

Boris Johnson a mai fost căsătorit de două ori anterior. A avut patru copii cu soţia sa anterioară, avocata Marina Wheeler, înainte ca aceştia să se despartă în 2018. Se crede că are şi o fiică născută dintr-o aventură.

La alegerea sa în 2019, el a devenit primul şef de guvern care a locuit în Downing Street ca un cuplu necăsătorit. Carrie Symonds, fost responsabilă pe probleme de de comunicare a Partidului Conservator, a dat naştere fiului lor la câteva săptămâni după ce Boris Johnson a ieşit de la terapie intensivă după un caz grav de coronavirus., precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel