Boris Johnson, care a fost premier al Marii Britanii între 2017 și 2021, și-a exprimat sprijinul pentru realegerea lui Donald Trump, în prezent favoritul nominalizării republicane la președinția SUA.
Fostul premier britanic Boris Johnson și-a exprimat sprijinul pentru Donald Trump, candidat pentru un al doilea mandat în fruntea Statelor Unite, la începutul primarelor republicane. Britanicul a spus în editorialul său săptămânal pentru Daily Mail că o întoarcere a fostului președinte la Casa Albă ar putea fi „ceea ce are nevoie lumea”, potrivit BFMTV.
El susține în special că, dacă Donald Trump ar fi ales și ar decide să susțină Ucraina în războiul cu Rusia, calitățile sale de lider „ar putea fi o mare victorie la scară globală”.
„Lumea are nevoie acum de un lider american a cărui disponibilitate de a folosi forța și a cărui imprevizibilitate totală constituie un factor de descurajare major pentru inamicii Occidentului”, a spus el.
Fostul președinte american (2017-2021), însă, și-a evidențiat în repetate rânduri relația cu Vladimir Putin, ridicând îndoieli cu privire la sprijinul american pentru Ucraina dacă ar urma să-i succedă lui Joe Biden, un fervent susținător al Kievului.
„Pur și simplu nu pot să cred că Donald Trump i-ar dezamăgi pe ucraineni”, spune Boris Johnson, premierul britanic din 2019 până în 2022.
„Dacă acesta este cazul, atunci există toate șansele ca, sub Trump, Occidentul să fie mai puternic și lumea să fie mai stabilă”, dă asigurări Boris Johnson, recunoscând în același timp că fostul șef al statului „a spus unele lucruri necugetate” în trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu