Boris Johnson va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru, spune Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump l-a elogiat miercuri, pe Twitter, pe premierul britanic Boris Johnson, despre care a apreciat că este politicianul de care are nevoie Regatul Unit şi că el va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru.

Va fi foarte dificil pentru Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic, să obţină o moţiune de cenzură împotriva Noului Prim-Ministru Boris Johnson, mai ales în lumina faptului că Boris este exact ce-i trebuie Regatului Unit, şi el va dovedi că este unul mare! Iubesc Regatul Unit, a scris Trump pe reţeaua de socializare.

Postarea sa vine după ce Boris Johnson i-a cerut Reginei Elisabeta a II-a să-şi amâne până pe 14 octombrie discursul susţinut la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, mişcare prin care şeful executivului britanic îngreunează planurile opoziţie de a-l împiedica să-şi pună în practică decizia de a scoate Regatul Unit din UE fără un acord până pe 31 octombrie, dacă blocul comunitar nu negociază până atunci cu Londra un nou acord privind Brexitul din care să fie eliminată clauza privind plasa de siguranţă nord-irlandeză. 

Regina Elisabeta a II-a a aprobat amânarea discursului până pe 14 octombrie, aşadar implicit şi suspendarea parlamentului până la acea dată, Discursul Reginei fiind documentul care schiţează planurile guvernului pentru următorul an şi prezintă priorităţile şi agenda legislative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel