AS Monaco a învins-o în deplasare pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, după ce la pauză conducea cu 2-0. Meciul a fost amânat după ce marți au avut loc mai multe explozii lângă autocarul echipei germane.
Monaco a luat o opțiune importantă pentru semifinale, grație dublei reușite de Kylian Mbappé (19, 79) și autogolului lui Sven Bender (35). Pentru Borussia au punctat Ousmane Dembélé (57) și Shinji Kagawa (84).
Monegascii au ratat și un penalty, în min. 17, prin Fabinho.
Dortmund are o misiune dificilă, fiind nevoită acum să învingă în deplasare la cel puțin două goluri diferență pentru a trece în faza următoare a competiției.
Returul este programat în data de 19 aprilie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu