Doru Boștină, director de dezvoltare în cadrul Casei de Avocatură "Boștină și Asociații", îi cere lui Gheorghe Florea să revoce decizia din iunie, prin care a dispus radierea sa din tabloul avocaţilor Baroului Bucureşti pe motiv de nedemnitate.
Doru Boștină a fost radiat după ce a primit o sentință de trei luni de închisoare cu suspendare. În 30 iunie, casa de avocatură “Boștină și Asociații” anunța că poziția lui Doru Boștină de managing partner va fi preluată de Gheorghe Boştină, iar Doru rămânea director de dezvoltare al societăţii.
Florea și Consiliul UNBR, decizie nelegală
Doru Boștină a declanșat procedura contencioasă pentru a anula decizia, demonstrând că Uniunea Națională a Barourilor din România a încălcat legea, a scris Luju. Mai exact, Doru Boștină susține că președintele UNBR, Gheorghe Florea, a făcut o contestație nelegală împotriva deciziei Baroului București, care hotărâse că nu există caz de nedemnitate. Și Consiliul UNBR este acuzat că a luat o decizie nelegală de excludere din profesia de avocat.
De ce a fost declarat Boștină nedemn
În 23 mai, Baroul București nu a dat curs cererii fostei soții a lui Doru Boștină. Ea solicitase ca avocatul să fie exclus din avocatură, pentru că a primit o pedeapsă penală. Baroul București a stabilit că fapta care a dus la pedeapsa cu suspendare nu a avut legătură cu activitatea de avocat a lui Boștină, acesta primind pedeapsa într-un dosar legat de partajul bunurilor rezultate din fosta căsnicie. Legea prevede că doar barourile pot decide radierea unui avocat. În 29 iunie, pe ordinea de zi a fost adăugat un punct suplimentar: contestația președintelui Gheorghe Florea ce îl viza pe Doru Boștină. Decizia a venit rapid și s-a constatat că Doru Boștină este nedemn profesional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News