Cătălin Botezatu va ajunge din nou pe mâinile medicilor. Designerul este nevoit să meargă, din nou, la spital.
După ce, anul trecut, medicii i-au descoperit o tumoră la colon a fost operat, și problemele cu inima, Cătălin Botezatu vrea să-și facă niște analize pentru a vedea dacă totul este în regulă.
"Sunt ok! E adevărat că toată această nebunie cu mersul la Cannes, chiar dacă a părut o chestie frumoasă, că am luat un premiu, că am făcut o prezentare, și-a pus amprenta puțin pe sănătatea mea. A fost o alergătură continuă, nu am avut timp să mă odihnesc deloc și la venire, am zăcut, la propriu, o zi și o noapte, dar sunt ok. Merg la sfârșitul lunii la Istanbul pentru control, pentru că trebuia să merg de acum o lună și nu am mers…Dar sunt bine!", a povestit Cătălin Botezatu pentru ciao.ro.
Cât despre o posibilă relație de dragoste, desingerul spune că nu mai vrea să audă de așa ceva. "Ce parteneră de viață? Doamne ferește! Nu avem așa ceva! Nici nu vrem să avem așa ceva. Îmi place atât de mult libertatea și vreau să trăiesc atât de mult clipa și tot ceea ce se întâmplă frumos în jurul meu, încât de ce m-aș băga, așa, într-o relație în care să sune tot timpul telefonul și în care să fiu urmărit tot timpul pe aplicația aia, să vadă unde sunt și cât timp mai am până acasă. Îmi place gelozia, pentru că asta denotă că mă iubește, dar nu mai am nervi", a mărturisit Botezatu.
"Am fost puternic"
În luna aprilie, acesta vorbea despre încercările prin care a trecut din punct de vedere al sănătății.
"Șase (operații de cancer n.r.). Am început acum un an și jumătate, când în urma unui simplu control am descoperit un apendic mai inflamat. Doctorul mi-a spus: "E un apendic mai special". Și eu i-am zis: "Păi puteam să n-am eu ceva special"? În spatele acestui apendic se ascundea o tumoră. Era cancer. Am spus: "care e următorul pas"? Mi s-a spus că sunt mai multe variante de operații, că în România e mai delicat să le fac și am mers peste hotare, în Turcia, nu pentru că medicii din România nu sunt extraordinari, ci pentru că nu sunt condiții, aparatură. Bineînțeles că eu am fost puternic, deși colonul era era afectat. Au tăiat foarte mult și din colon, le-a fost frică să nu fugă vreo celulă cancerigenă pe undeva”, a povestit Cătălin Botezatu în podcastului lui Cătălin Măruță.
Vezi și: Cătălin Botezatu, declarații SURPRIZĂ: O iubesc! M-a marcat, e în stare de orice!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu