Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că, în prezent, în România există 202 tipuri de prestaţii sociale, ceea ce înseamnă că "din buzunarul celor care muncesc se duc bani către cei care nu muncesc prin 202 canale".
Potrivit lui Botiş, există 202 tipuri de prestaţii sociale, astfel că din banii celor care muncesc merg sume către cei care nu muncesc, prin 202 canale, informează Mediafax. Ministrul a adăugat că a vorbit despre acest aspect cu sindicaliştii care protestau, vineri, în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, spunându-le că protestează faţă de o lege (noul Cod al Muncii) care îi apără. "Îl apară pe cel care munceşte şi îi spune celui care a lenevit că s-a terminat. Nu mai stai de la 10.00 până la 13.00 în crâşmă şi la 14.00 eşti obosit şi ai 25 de ani. Te duci la muncă! Şi vine cel care munceşte şi îl susţine pe cel care stă şi bea în crâşmă. Eu nu înţeleg lucrurile acestea", a spus Ioan Botiş. În opinia acestuia, dacă nu ar fi încurajată munca România s-ar întoarce în comuna primitivă.
Ministrul le-a atras atenţia oamenilor de afaceri cu care s-a întâlnit asupra competiţiei de la nivel mondial şi a prezentat cazul Chinei. "Uitaţi-vă ce se întâmplă în Asia. Cum creşte China. Acolo nu se discută de Codul Muncii, de zile libere şi de protecţie socială. Trebuie să fim pregătiţi pentru acest tip de competitivitate. La nivel global este o competiţie, este o competiţie la nivel european şi, din punctul meu de vedere, este important să transmit un semnal investitorilor că aici găsesc un mediu mai propice, că au relaţii flexibile de muncă şi anumite facilităţi fiscale", a adăugat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu