Botiş va recompenechipa de salvatori de la Uricani

ioan-botis
ioan-botis

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, duminică, la Petroşani, că echipa de salvatori care i-au recuperat pe cei cinci mineri morţi va fi recompensată şi, pe de altă parte, că se doreşte transformarea unei unităţi socio-medicale din Uricani într-un centru pentru persoane vârstnice.

Ministrul a spus că echipa de slavatori a fost formată din 22 de persoane, 15 dintre aceştia coborând în mină. "Au acţionat şi le mulţumesc", a spus Botiş, citat de Mediafax

Întrebat dacă salvatorii vor fi recompesaţi, Botiş a răspuns: "Cu siguranţă. Cu siguranţă, dar eu ştiu că minerii nu-şi lasă niciodată oamenii în subteran". El a precizat că salvatorii nu s-au aşteptat la cea de a doua explozie de la Uricani, dată fiind diferenţă de opt ore faţă de prima deflagraţie.

Ministrul a mai spus că în cursul zilei se va întâlni cu primarul din Uricani. "Există acolo o unitate medico-socială şi vrem să o susţinem pentru transformarea ei într-un centru pentru persoane vârstnice şi după aceea am o întâlnire cu echipa tehnică a inspecţiei muncii, cea care face evaluarea pe explozia de ieri", a pus ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel