Publicul din Botoşani va avea acces gratuit la 'Noaptea Albă a Galeriilor', un eveniment cultural organizat, vineri, la Galeriile de Artă 'Ştefan Luchian' din municipiu.
Manifestarea, aflată la a cincea ediţie, este organizată de Muzeul Judeţean şi cuprinde vernisajul expoziţiei 'Natură statică - între clasic şi modern' care reuneşte generaţii diferite de artişti români, ale căror lucrări se regăsesc în patrimoniul artistic al instituţiei.
'Cele 40 de lucrări expuse prezintă o temă care a fost abordată şi tratată de către toţi artiştii vizuali şi care se adresează, în egală măsură, sensibilităţii estetice a celor care preferă pictura clasică, dar şi celor care se regăsesc în maniera modernă de exprimare plastică', se precizează într-un comunicat de presă transmis marţi de Muzeul Judeţean.
De asemenea, în 'Noaptea Albă a Galeriilor', publicul va putea lua parte, de la ora 20,30, la momente muzicale susţinute de Cvartet Phoebus Botoşani, urmate de întâlniri cu artişti plastici şi scriitori din judeţ. Proiectul denumit 'Noaptea albă a Galeriilor' a fost iniţiat în anul 2007, în Bucureşti, de către Asociaţia Ephemair, fiind un eveniment complex, dedicat artei contemporane, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News