Bărbatul de 58 de ani din Botoşani care a fost internat, luni, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi cu suspiciune de leptospiroză a decedat miercuri dimineaţă, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul Secţiei de terapie intensivă, medicul Manuel Roşu.
Cadrele medicale susţin că, deocamdată, boala nu a fost confirmată de analizele de laborator, însă simptomatologia prezentată de pacient era specifică leptospirozei.
"Din nefericire, pacientul a decedat. El a fost internat la noi cu observaţii de leptospiroză. Vom vedea în urma analizelor de laborator a probelor care s-au recoltat şi a necropsiei dacă se va confirma diagnosticul. Degradarea a fost una foarte rapidă", a afirmat Roşu.
Potrivit cadrelor medicale, bărbatul ar fi contactat boala în urma curăţării unui subsol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu