Botoșani: Cea mai mică secţie de votare are 28 de alegători. Prezenţa la vot - peste 160%

Cea mai mică secţie de votare din zona Moldovei, înfiinţată cu prilejul alegerilor prezidenţiale de duminică, funcţionează în localitatea Gorovei, comuna Văculeşti şi are înscrişi în listele electorale permanente doar 28 de alegători, dintre care 22 s-au prezentat la vot până la ora 16,30.

Alături de localnici, la urnele amenajate în fosta şcoală din sat au votat, până la aceeaşi oră, alte 25 de persoane, care au fost înscrise pe listele electorale suplimentare. Printre acestea se află membrii Biroului electoral al secţiei de votare, călugării de la Mănăstirea Gorovei, dar şi câţiva pelerini aflaţi în vizită la lăcaşul de cult, scrie Agerpres. 

În aceste condiţii, prezenţa la vot este, ca la fiecare scrutin organizat până acum, de peste 160%.

"Chiar dacă sunt puţini, locuitorii din sat vin cu toţii şi îşi fac datoria, votează cu sufletul", a declarat preşedintele Secţiei de votare nr. 401, Simona Petrovici.

Ce spune cel mai în vârstă alegător

Cel mai în vârstă dintre alegătorii din Gorovei este Vasile Irimia, care are 87 de ani.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta de 87 de ani şi că am ajuns astăzi să votez din nou. Sigur că am venit la vot, pentru că îmi doresc un preşedinte mai bun decât ceea ce a fost. Să dea Dumnezeu să mai ajung să mai votez aici! (...) Suntem alegători puţini. Toţi sunt plecaţi, iar eu sunt cel mai în vârstă din sat. Alţii nici nu mai vin. Tineretul care este bun de muncă a plecat în străinătate", a spus Vasile Irimia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel