Botoşani:Drumurile naţionale vor fi deszăpezite cu utilajele proprii ale SDN, în lipsa unui contract cu o firmă de specialitate

Administratorii drumurilor naţionale din judeţul Botoşani ar putea fi nevoiţi să intervină cu utilaje proprii pentru deszăpezire în cazul căderii, în perioada imediat următoare, a unor precipitaţii sub formă de ninsoare, ca urmare a lipsei, până în prezent, a unui contract de lucrări de întreţinere a şoselelor pe timp de iarnă, a declarat, marţi, în şedinţa Colegiului prefectural, şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN), Viorel Zacreţchi, scrie Agerpres. 

Potrivit acestuia, SDN are 16 utilaje proprii, iar Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi va trimite la Botoşani încă cinci noi utilaje, pentru intervenţii în situaţii de urgenţă.

"Ieri (n.r.- luni) am purtat discuţii telefonice cu domnul Laicu (n.r.- directorul general Ovidiu Mugurel Laicu) din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, cât şi cu domnul director general Scarlat Florin din cadrul CNAIR Bucureşti şi am primit asigurări că, până pe data de 5 noiembrie, contractul de deszăpezire va fi semnat. Întrebarea care se pune este: dumneavoastră faceţi faţă cu utilajele pe care le aveţi, în cazul în care avem parte de vreme nefavorabilă?", a declarat prefectul Dan Şlincu.

DRDP a organizat licitaţia pentru desemnarea unei firme care să întreţină drumurile pe timp de iarnă, însă procedura nu a fost finalizată. În baza viitorului contract, SDN Botoşani va avea la dispoziţie alte 37 de utilaje închiriate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel