Botoşani: Opt comune au fost afectate de inundaţi

Opt comuna din judeţul Botoşani au fost afectate în urma ploilor abundente de marţi după-amiaza, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu. 

Potrivit acesteia, precipitaţiile excesive au generat inundaţii în Coţuşca, Dângeni, Hlipiceni, Manoleasa, Todireni, Răuseni, Cristineşti şi Pomârla. Pompierii militari şi voluntari au intervenit pentru a scoate apa şi mâlul din 11 case, dintre care zece din comuna Todireni (şase în localitatea Todireni şi patru în localitatea Cerneşti) şi una din comuna Cotuşca (localitatea Crasnaleuca).

Totodată, s-a intervenit pentru evacuarea apei şi a mâlului din 23 de curţi, astfel: două din localitatea Crasnaleuca (comuna Coţuşca), patru din Iacobeni (comuna Dângeni), patru din Hlipiceni, una din Zahoreni (comuna Manoleasa), şase din comuna Răuseni şi şase din comuna Todireni. De asemenea, trei porţiuni de drumuri judeţene, DJ 297, DJ 282 H şi DJ 297, au fost acoperite de aluviuni. Trei persoane în vârstă din Todireni au fost evacuate preventiv din locuinţe pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice. Acestea s-au întors acasă imediat după încetarea ploii. Tot marţi, două persoane care se aflau într -un autoturism care nu a mai putut înainta pe DJ 297 ( pe raza localităţii Cerneşti) au fost evacuate de pompieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel