Un autoturism a luat foc, joi seară, pe drumul european E58, pe raza oraşului Flămânzi din judeţul Botoşani, după ce s-a ciocnit violent de un camion încărcat cu cereale.
Potrivit poliţiştilor de circulaţie care s-au aflat la faţa locului, şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat pe contrasens şi a lovit auto-marfarul, care circula regulamentar. Imediat după impact, autoturismul a fost cuprins de flăcări, şoferul fiind scos din maşină de către conducătorul auto al camionului.
Un pompier aflat în timpul liber a intervenit cu un extinctor pentru a stinge focul de la motor. Ulterior, la faţa locului au intervenit şi echipaje de pompieri, dar şi de ambulanţă. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost preluat de cadrele medicale de la ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Mavromati'. El avea pe aparatul etilotest o concentraţie alcoolică de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News