Box: Relu Auraş revine la conducerea lotului naţional de seniori

Biroul Federal al FR de Box l-a numit pe Relu Auraş la conducerea lotului naţional de seniori, în locul lui Valentin Vrânceanu, în cadrul unei strategii care vizează calificarea la JO din 2020, dar şi creşterea generaţiei pentru Olimpiada din 2024. 

Aflată în căutarea gloriei de odinioară, când nu exista ediţie de Jocuri Olimpice, Campionat Mondial sau European de la care sportivii săi să nu cucerească măcar o medalie, Federaţia Română de Box (FRB) este pe drumul cel bun, se arată într-un comunicat remis AGERPERS. Preşedintele federaţiei, Vasile Câtea, e sigur că ţara noastră va avea pugilişti la JO din 2020, iar pentru acest lucru a făcut o schimbare radicală în colectivul de antrenori. După participarea slabă de la Jocurile Europene de la Minsk, acolo unde nici un român nu s-a calificat în sferturi, preşedintele FRB a decis că este momentul pentru o schimbare la nivelul conducerii tehnice.

Astfel, Valentin Vrânceanu a fost înlocuit cu legendarul Relu Auraş, cel de numele căruia se leagă ultimele mari succese al boxului românesc. 'Într-un Birou Federal am venit cu propunerea ca în perspectiva Jocurilor Olimpice să schimbăm antrenorul coordonator al lotului naţional de seniori. Astfel, domnul Relu Auraş l-a înlocuit pe domnul Valentin Vrânceanu. Sportivii rămân aceiaşi. E vorba de mentalitate, de dăruire şi de pasiunea pe care fiecare e dispus să o investească în lotul naţonal. Relu Auraş va veni la lot în primul rând cu seriozitate şi disciplină. E un antrenor pragmatic, conştient, ţine la aceste lucruri. îi apreciază foarte mult pe sportivi, le rezolvă toate problemele, dar în acelaşi timp are şi el această condiţie, ca ei să se supună programului pe care îl impune antrenorul', a declarat Vasile Câtea, preşedintele FRB. Mandatul noului antrenor este până după JO de la Tokyo, dar şeful boxului românesc îşi doreşte un parteneriat pe termen lung, până la Olimpiada din 2024:

'Noi sperăm ca mandatul lui să fie până după Jocurile Olimpice. Dacă lucrurile merg foarte bine, nu văd de ce să nu continuăm în aceeaşi echipă câştigătoare până în 2024', a mai spus Câtea. Principalul obiectiv al noului antrenor îl reprezintă calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice din 2020. Locurile pentru competiţia de la Tokyo vor fi împărţite în cadrul a două turnee care vor avea loc anul viitor: 'Vor fi două turnee de calificare, unul continental, probabil la sfârşitul lunii februarie, la Londra, şi altul mondial, care va fi în mai, probabil la Tokyo. Lotul cu care vom merge e de patru băieţi şi două fete. Lucrurile sper să se reaşeze, să intre pe făgaşul normal. Potenţial există, trebuie doar seriozitate, dăruire şi pasiune, pentru a ne atinge acest scop', a mai spus Câtea. Preşedinte al Federaţiei Române de Box din ianuarie 2016, Vasile Câtea are marele merit de a fi reuşit să aducă boxul românesc la liman din punct de vedere financiar. El a stins în acest interval toate datoriile federaţiei, care se ridicau la aproape un milion de euro.

'Când am preluat Federaţia, aceasta avea o datorie de circa un milion de euro. O parte provenea din diferite procese aflate în diverse stadii de derulare. Unele dintre ele aproape pierdute, pentru că nimeni nu a depus nici un fel de contestaţie. Erau 16 procese pe rol. Am reuşit, uşor-uşor să le lichidăm, să le achităm şi să ajungem la liman. Anul trecut, în aprilie, Federaţia a intrat pe finanţare. Acum, zic eu, prima parte a obiectivului asumat de a scoate FRB din această gaură, am atins-o. E finanţabilă, e cu resurse', a mai declarat Vasile Câtea. Acesta a dezvăluit că, nu de multe ori, în special în primii ani ca preşedinte, a fost nevoit să aducă bani de acasă pentru funcţionarea treburilor curente ale federaţiei. Preşedintele FRB spune că cei care au cel mai mult de câştigat de pe urma acestei ieşiri de pe lista neagră a Federaţiilor sunt sportivii.

'Uitaseră cum e starea de normalitate. Adică să li se asigure echipament, turnee de pregătire, cantonamente. Pentru prima dată avem colaborări cu forurile interne şi astfel beneficiem de preparator fizic, biochimist, maseur, kinetoterapeut, medic, nutriţionist. De asemenea, avem la dispoziţie pentru toţi sportivii echipament, începând de la şosete şi terminând cu haine de iarnă. Acum nu ne rămâne decât o problemă majoră: antrenorii să se implice, să se dăruiască şi să facă această meserie cu pasiune', a mai spus Vasile Câtea. Dincolo de încercarea de a califica un număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice din 2020, unul dintre principalele obiective ale şefului FRB este acela de a pregăti o generaţie de campioni pentru JO din 2024.

'Jocurile Olimpice din 2024 reprezintă un parcurs a care ne gândim cu mare încredere. Cei trei ani de nefinanţare ai FRB au lăsat carenţe şi lipsuri foarte consistente în componenţa echipei de seniori cu care ar fi trebuit să ne prezentăm acum cu şanse de calificare la JO. De aceea vrem să creştem viitorii campioni. Europenele făcute în România tocmai în acest sens le-am gândit, pentru a crea şi construi o nouă generaţie. Toţi copiii care au participat la Europenele din România în ultimii doi ani, sunt copii cu real talent, cu dăruire. Trebuie să avem mare grijă de ei, să investim în ei, cu tot ce le e necesar, să le asigurăm viitorul şi liniştea să poată face performanţă', a spus Vasile Câtea. El a explicat şi care este strategia gândită de FRB pentru asigurarea viitorului acestui sport în România:

'Avem în derulare o regionalizare a unor structuri regionale. Acum avem scheletul centrelor olimpice, care ne-au dat gura de aer şi ne-au ţinut în picioare în perioada de criză şi mulţumim COSR pentru asta. Centrele de excelenţă locale sunt un obiectiv pe care sper să-l realizez în cat mai multe locaţii până la sfârşitul mandatului meu, care expiră în mai puţin de un an. Am draftul în care propunem să fie parteneri Federaţia, COSR, clubul departamental din localitatea sau judeţul respective şi administraţia publică locală. E o condiţie ca sportivii să fie obligatoriu integraţi în structura de învăţământ şi de acolo să începem să livrăm către centrele olimpice şi spre loturile naţionale. E probabil singura variantă pentru a ne mări baza de selecţie, pentru că suferim enorm la acest capitol', a explicat preşedintele Federaţiei Române de Box. Aflat în cel de-al treilea an de mandat, Vasile Câtea şi-a amintit de momentele mai puţin plăcute ale activităţii de preşedinte. 'Am vrut să renunţ de foarte multe ori. Nu mă speria responsabilitatea, ci era dezamăgirea pe care o constatam fie pe paginile publice de media, fie chiar în declaraţii ale unor colegi de-ai noştri care ştiau clar cum stă situaţia. Eu făceam şi prezentam lucruri pe care le-am făcut şi trebuie să le facem, iar din partea cealaltă primeam întotdeauna înjurături, reproşuri şi alte lucruri. E greu când toată lumea se uită doar în capul mesei. Totuşi, mi-am asumat această sarcină şi sunt mândru şi fericit că am reuşit să-mi ating obiectivul şi astăzi FRB cred că are o imagine bună şi în ţară şi în afară. Mă refer la Federaţia Continentală şi la cea Mondială. Avem oameni în structurile acestor instituţii, Federaţia e bine reprezentată şi apreciată şi drept urmare am avut şi organizarea acestor Campionate Europene. Am avut două CE Under 22, un CE de cadeţi şi, anul acesta, CE de juniori de la Galaţi', a mai spus Vasile Câtea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel