Comitetul Internaţional Olimpic menţine posibilitatea retragerii boxului din calendarul Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo.
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) menţine posibilitatea retragerii boxului din calendarul Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo, dacă AIBA nu va lua măsuri concrete în privinţa guvernanţei şi gestiunii forului internaţional de box amator, relatează AFP. CIO a precizat că menţine suspendarea ajutoarelor financiare către AIBA din cauza problemelor privind puncte cheie, precum guvernanţa, etica şi gestiunea financiară.
În februarie, forul olimpic internaţional s-a arătat foarte preocupat de nominalizarea omului de afaceri uzbek Gafur Rahimov ca preşedinte interimar la AIBA, for care traversează de mai multe luni o criză de guvernanţă. Săptămâna trecută, Rahimov, care a preluat prerogativele de la taiwanezul Ching-Kuo Wu, şi-a anunţat în Comitetul Executiv intenţia de a participa la alegerile pentru preşedinţia AIBA, prevăzute în luna noiembrie, relatează Agerpres.
AIBA a publicat în aprilie un raport privind progresele realizate şi măsurile pe care le va lua pentru a îndeplini criteriile solicitate de CIO. Comitetul Executiv al CIO va face o nouă evaluare a AIBA la reuniunea programată la Tokyo între 30 noiembrie şi 2 decembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al forului internaţional olimpic, Mark Adams. În luna mai, CIO a oferit un termen nou, până pe 11 iulie, ca AIBA să reacţioneze şi să ia noi măsuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu