Brașov. Bolnavii de cancer, nevoiți să parcurgă până la 300 km pentru tratament gratuit

Bolnavii de cancer din Braşov sunt nevoiți să meargă la Cluj, Iaşi sau Bucureşti pentru tratamentul gratuit.

Alegeri prezidentiale 2024

Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că de mai bine de cinci ani, secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean a fost închisă, singurul centru care are accelerator de particule în judeţ fiind privat.

Dacă nu au bani pentru tratament în sistem privat, bolnavii de cancer din Braşov aşteaptă două-trei luni să ajungă la centrele de stat din Cluj, Iaşi sau Bucureşti, pentru a beneficia de terapie gratuită.

În timp ce oamenii mor, autorităţile locale şi cele centrale par să se contrazică.

Reprezentanţii judeţului Braşov, care ar trebui să construiască un buncăr în care să funcţioneze acceleratorul de particule, spun că mai întâi aşteaptă dovada că aparatul va ajunge la ei şi apoi vor construi adăpostul, în timp ce reprezentanţii Asociaţiei Bolnavilor de Cancer, care au făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii, au fost informaţi că o condiţie pentru care Braşovul ar primi un aparat de radioterapie ar fi construirea unui buncăr special.

Consiliul Judeţean din Braşov a promis în ultimii această investiție. Toamna aceasta ar fi trebuit să fie redeschisă secţia de radioterapie a Spitalului Judeţean.

Investiţia era estimată la suma de 400.000 de lei, dar buncărul nu a fost construit niciodată.

Statisticile arată că în România reţeaua de radiotearpie stat-privat acoperă doar 27% din necesar, iar 130 de oameni mor zilnic de diferite forme de cancer, deşi ar avea şanse reale de supravieţuire.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel