Trei braconieri au fost reţinuţi de poliţiştii din Argeş, sâmbătă, după ce s-au răsturnat cu maşina în timp ce încercau să scape de jandarmii care îi urmăreau.
Potrivit unui comunicat al IPJ Argeş, braconierii au fost depistaţi în timpul unei acţiuni organizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona localităţii Ştefan cel Mare, în sudul judeţului. La acţiunea de combatere a faptelor de braconaj comise cu câini din rasa ogar au participat poliţişti de la Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi jandarmi, anunță Agerpres.
"Astfel, în jurul orei 22:00 a fost observat în fondul cinegetic un autoturism în care se aflau mai multe persoane care, prin folosirea unui proiector şi cu ajutorul câinilor, căuta vânat. La apropierea organelor de ordine, conducătorul autoturismului a fugit, fiind urmărit de jandarmii argeşeni până pe strada Calea Ştefan cel Mare, unde conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile", se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, trei dintre cele patru persoane aflate în autoturism au fost prinse.
"În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemie", precizează IPJ Argeş.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar un câine a fost ridicat şi lăsat în custodie unui adăpost pentru câini. Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Poliţiştii reamintesc faptul că practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu