Cea mai mare crescătorie de porci din România, cunoscută ca fiind a doua ca mărime din Europa, şi care a fost afectată în august 2018 de virusul pestei porcine africane (PPA), a ieşit din carantina impusă în astfel de cazuri şi şi-a reluat activitatea, potrivit informaţiilor furnizate joi, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, Dragoş Frigioiu.
'Crescătoria care aparţine SC TEBU Consult Brăila a ieşit de sub carantină. Aici au fost introduşi purcei santinelă, care au fost testaţi, iar rezultatele au fost negative, motiv pentru care restricţiile instituite în momentul confirmării pestei porcine africane au fost ridicate. S-a început repopularea, au început să-şi aducă material de reproducţie, femele, vieri. Oricum, efective destul de mici şi va dura până vor ajunge iar la întreaga capacitate', a declarat Frigioiu.
Crescătoria care aparţine SC TEBU Consult Brăila, număra în cele două ferme existente pe teritoriul judeţului Brăila, la Gropeni şi Tufeşti, peste 140.000 de porci, înainte ca virusul să pătrundă aici şi, conform legii, să fie eutanasiaţi toţi porcii. În a doua mare fermă din Brăila unde a pătruns virusul pestei porcine, respectiv SC 'Romsoci' SRL Tichileşti, unde se aflau 35.000 de porci, nu s-a solicitat introducerea de purceii santinelă.
'Niciun alt operator din exploataţii comerciale de porci nu şi-a exprimat intenţia pentru repopulare, respectiv să-şi introducă purcei santinelă, pentru a fi ridicate restricţiile. Operatorul economic dacă intenţionează repopularea ne notifică, stabilim câţi purcei santinelă introducem, în funcţie de numărul de adăposturi din ferma respectivă. Ulterior se testează şi se pot ridica restricţiile', a explicat Dragoş Frigioiu. Brăila este judeţul unde au fost plătite cele mai mari despăgubiri pentru pesta porcină africană, dintr-o sumă totală de 251,802 milioane de lei plătită la nivel naţional, cele mai mari despăgubiri fiind acordate Brăilei, respectiv 172,174 milioane lei, pentru 3.218 de exploataţii, dintr-un total de 3.228 de exploataţii. În judeţul Brăila au fost eutanasiaţi peste 200.000 de porci şi au fost stinse în total 129 de focare de pestă porcină, dintre care şapte în exploataţii comerciale, în prezent mai fiind active patru focare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News