Brăila: Elevii nu au primit încă lapte, corn şi măr, deoarece nu s-a finalizat licitaţia lansată în SEAP

Elevii din judeţul Brăila nu primesc nici la această dată cele trei componente ale programului guvernamental lapte, corn şi măr, deoarece nu s-a finalizat încă licitaţia din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice privind furnizarea şi distribuirea acestor produse, deşi ea a fost lansată de Consiliul Judeţean încă din luna februarie.

Alegeri prezidentiale 2024

"Deşi licitaţia a fost lansată încă în luna februarie, iar ofertele s-au depus în luna martie, procedurile, contestarea şi clarificările au dus la întârzierea termenelor cu mult peste ceea ce ne propusesem. Eu îmi doream să avem totul gata la începutul lunii septembrie, de asta am şi început din timp procedurile. Sper ca, la începutul lunii noiembrie, să semnăm contractele, iar produsele să ajungă în şcoli", a declarat preşedintele CJ Brăila, Iulian Chiriac.

Având în vedere problemele întâmpinate în anii trecuţi privind întârzierea distribuirii în şcoli a produselor de panificaţie, lactate şi fructe proaspete prin Programul pentru şcoli al României, CJ Brăila a lansat pe SEAP licitaţia pentru furnizarea acestora pentru doi ani şcolari, respectiv 2019-2020 şi 2020-2021.

Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12 milioane lei, fără TVA, din care pentru lotul I (produse panificaţie), valoarea maximă este de 5.101.824, fără TVA, pentru lotul al II-lea (produse lactate) - 4.765.440 lei, fără TVA, iar pentru lotul al III-lea (mere) - 2.119.920 lei, fără TVA.

În ultimii trei ani, elevii din şcolile din judeţul Brăila au primit cu întârziere laptele, cornul şi mărul, din cauza blocării acestui program naţional ca urmare a contestaţiilor depuse împotriva câştigătorului licitaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel