EXCLUSIV  Brăila, oraşul cu o singură ambulanţă SMURD. Col. Ştefan Stoian: Ce se întâmplă când e activat PLANUL ROȘU

Sâmbătă, 13 februarie, o ambulanţă SMURD a fost lovită şi răsturnată pe un bulevard din municipiul Brăila de o maşină condusă de o şoferiţă care avea şi trei copii cu ea. 

În urma accidentului, a rezultat vătămarea a doi bărbați, paramedici, unul în vărstă de 39 de ani și celălalt în vârstă de 51 de ani, ambii din mun. Brăila, victimele fiind transportate la spital pentru a li se acorda ingrijiri medicale.

În autoturism se mai aflau și trei minori, doua fete ambele în vârstă de 15 ani și un băiat în vârstă de 8 ani, care nu au suferit vătămări corporale. 

Col. Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, a afirmat atunci câ după accident, în municipiul Brăila a mai rămas o singură ambulanţă SMURD disponibilă. Ulterior, acesta a confirmat informaţia pentru DC NEWS şi a explicat şi care este motivul. 

"Unitatea ISU care intervine în municipiu şi în localităţile limitrofe are în organigramă o singură ambulanţă SMURD. Asta e de la înfiinţare. De anul trecut, de la începutul pandemiei, ambulanţa implicată în accidentul de sâmbătă a fost detaşată de la Chiscani în municipiu, pentru că au crescut cazurile de COVID-19 şi participa atât la transport persoane confirmate, cât şi la alte cazuri, în funcţie de disponibilitate. Dar ea funcţiona normal la detaşamentul 2, Chiscani. A fost relocată în municipiu pentru sprijin. 

Ca organigramă, în municipiu era una singură. Aşa am funcţionat până anul trecut, când a fost relocată aceasta. 

După accident, adică astăzi, a fost operaţionalizată altă ambulanţă SMURD aflată în rezerva noastră operativă", a declarat Col. Ştefan Stoian pentru DC NEWS. 

Ce se întâmplă la accidente grave

"În cazul unui accident grav, în situaţia în care se activează planul roşu şi în funcţia de zona unde are loc accident, intervin toate ambulanţele SMURD în funcţie de necesităţi. Toate din judeţ vin la accident, dar şi din judeţele limitrofe. Dacă e la limită cu Galaţi, Buzău, Ialomiţa, conform planului roşu vin ambulanţe în sprijin", a mai spus acesta. 

La Galaţi, prin comparaţie, sunt câteva zeci de ambulanţe SMURD operaţionale. 

"În judeţ avem 15 ambulanţe SMURD operaţionale, în timp ce în municipiu sunt, la acest moment, 13 ambulanţe operaţionale", a declarat Dan Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel