Teatrul Odeon anunță programarea spectacolului Brâncuşi împotriva Statelor Unite joi, 16 martie, de la ora 19.30, la Sala Studio, în ziua în care se împlinesc 60 de ani de la moartea artistului.
Totodată, la inițiativa Institutului Francez din București, spectacolul a fost inclus într-un program de cooperare artistică franco-română în domeniul teatrului contemporan: Théâtre Franco-Roumain și va fi prezentat cu supratitrare în limba franceză.
Spectacolul recreează procesul istoric din 1926-1927, prin care arta modernă și caracteristicile ei sunt recunoscute juridic de către autorități.
“Textul ansamblează stenogramele celebrului proces internațional din 1928 și nu aparține unui dramaturg român, ci francezului Eric Vigner, actor și regizor cunoscut. În 1996, a fost prezentat de către Eric Vigner pentru prima dată acest text în spectacol, la cea de a 50-a ediție a Festivalului de la Avignon. O personalitate activă a teatrologiei și pe plan internațional, George Banu traduce acest text, iar Editura Curtea Veche publică un caiet program original, semnat de George Banu și Eric Vigner. În cartea program de sală, descoperim un sensibil și cuceritor eseu al teatrologului, alăturat textului de teatru documentar conceput de francez.
Concetățenii de astăzi ai lui Constantin Brâncuși, au prilejul de a descoperi un segment însemnat din biografia acestei valori recunoscută universal. După ce în 1905 se stabilește la Paris, lucrările sale încep să câștige prestigiu în Europa, iar unele trec Oceanul în America. Celebra sculptură “Pasăre în spațiu” este privită însă, de vameșii americani drept “o ustensilă de bucătărie și echipament spitalicesc”. Brâncuși se revoltă pe intoleranța celor care nu înțeleg sensul lucrării sale, al artei moderne și în 1928 se declanșează un proces care va rămâne în istoria culturii. Stenogramele acestui proces prind viață teatrală prin personajele implicate atunci în derularea actului de justiție, persoane reale ale epocii. Fiind un text de teatru documentar, firește personajele nu au un construct caracterial, sunt numai purtătoare de cuvânt ale documentelor care descriu conflictul pornit în jurul lucrării “Pasăre în spațiu”, de fapt în jurul menirii artei de a transmite emoție, indiferent dacă folosește linia tradițională sau pe cea modernă”, srie criticul Ileana Lucaciu.
Text și Regie: Éric Vigner
Traducere: George Banu
Decor și costume: Constantin Ciubotariu .Light design: Kelig le Bars
Sound design: John Kaced
Cu: Mugur Arvunescu, Richard Bovnoczki/ Silvian Vâlcu, Mircea N. Creţu, Marius Damian, Elvira Deatcu, Laurenţiu Lazăr, Relu Poalelungi, Virginia Rogin, Oana Ștefănescu, Carmen Tănase
O producție Teatrul Odeon și Compania Suzanne M (Franța) realizată cu sprijinul Ministerului Culturii din Franța, Institutul Francez, Region Bretagne, Ambasada Franței în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu