Purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, a fost demisă, miercuri, de către ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Este prima sancțiune în urma gafei, când ministrul Bogdan Aurescu i-a înmânat omologului său german o broşură pe a cărei copertă era harta României şi harta Franţei, aceasta din urmă acoperită de steagul Germaniei. Broşura, dedicată aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între cele două state, a fost realizată de Agerpres.
În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest "regretabil incident", ministrul Afacerilor Externe a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză.
"MAE reaminteşte că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti. MAE reaminteşte, de asemenea, că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta", se mai arată în comunicat.
Brânduşa Predescu, diplomat de carieră cu o experienţă de 20 de ani în Ministerul Afacerilor Externe, a fost numită în luna mai 2013 în funcţia de purtător de cuvânt al MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu