EXCLUSIV  Brânduşa Novac, oaia neagră a culturii românești. Cum a fost declarată incompatibilă după intrarea în Parlament / video

Brânduşa Novac la DC News
Brânduşa Novac la DC News

Brândușa Novac, fosta directoare a Circului Globus, supranumită ”Zâna Circului”, regizor şi scenarist, a fost invitată la DC News unde a vorbit despre intrarea în Parlament și acuzația de incompatibilitate.

„De ce ați plecat de la circ?”, a întrebat Val Vâlcu. 

„Pentru că am intrat în Parlament și intrând în Parlament, eu sunt foarte corectă, am făcut hârtie și am zis: „Eu sunt manager la circ și acum sunt și deputat. Plec de la circ, plec din Parlament, ce fac?”. Am primit din partea Biroului Permanent o adresă prin care mi s-a spus că nu sunt incompatibilă.

Doi ani de zile a fost absolut ok, după doi ani Agenția de Integritate, m-a chemat și mi-a zis „Sunteți incompatibilă”. Am intrat într-un proces ciudat și prin acel dosar mi-au spus că sunt și în conflict de interese pentru că pun în scenă spectacole în instituția pe care o conduc. Dar punem toți și din lege nu se înțelegea ce spuneau ei, adică era o interpretare.

S-a blocat întreg sistemul.

Eu și cu Mircea Diaconu am fost declarați oile negre ale culturii românești pentru că el era la Senat, eu eram la Camera Deputaților și am fost vârful de lance în toată această poveste. Directorii, pentru că noi până să fim manageri, am fost directori, și în perioada comunistă directorii jucau în teatrele pe care le conduceau. Această poveste s-a continuat până când în 2008  a apărut legea managementului și după aceea, până în 2011 când Agenția de Integritate a zis: „Stop joc, n-aveți voie. Sunteți în conflict de interese, deci mergeți la pușcărie.”, a spus Brândușa Novac.

„Dacă în Comisia de Cultură votezi bugetele și printre bugetele votate e și teatrul.”, a completat Val Vâlcu.

„De acord, dacă eu aș fi fost la o instituție din subordinea Ministerului Culturii și eu votam bugetul Ministerului Culturii, dar eu și cu Mircea eram în subordinea Primăriei Capitalei, bugetul nu-l votam noi, deci automat, noi nu eram în conflict de interese. Acesta a fost și motivul pentru care noi am primit din partea Birourilor Permanente de la Camera și de la Senat hârtia că nu suntem incompatibili, adică s-a discutat problema noastră, s-a votat.

Dacă nu ar fi fost lucrurile ok, noi ar fi trebuit să optăm atunci între o funcție și cealaltă, Parlamentul ne-ar fi expulzat, nu ne-ar fi ținut 2 ani.”, a spus Brândușa Novac.

„Cum s-a terminat?” a întrebat Val Vâlcu. 

„Am intrat în procese, Mircea nu s-a apărat pe fond pentru incompatibilitate și a pierdut rapid, în câteva luni. Eu am pierdut după vreo 2 ani, am pierdut pentru că Agenția de Integritate a venit și a arătat că este aceeași speță și din moment ce el a pierdut, trebuie să pierd și eu. Deci nu au fost alte argumente.”, a spus Brândușa Novac.

„Se zice că în România nu e precedentul”, a spus Val Vâlcu.

„Nu, în niciun caz. Este precedentul numai pentru unii și când se dorește pentru că Mircea, la un moment dat, a intrat în cursa pentru Parlamentul European și Agenția de Integritate l-a dat în judecată și a spus că nu are voie, că trei ani trebuie să stea pe bară, să nu ocupe o funcție publică de conducere sau politică. La proces a venit cu hârtia de la Senat care spunea că el este în regulă.

Verdictul a fost următorul: „Da, este adevărat ce spune Agenția de Integritate, Mircea Diaconu este incompatibil, dar vina e a Senatului”. Am dat și eu în judecată Primăria Capitalei pentru că între timp în procesul de conflict de interese la fond am câștigat, dar la apel Parchetul a zis că într-adevăr în legea managementului, managerii au voie să creeze în instituțiile pe care le conduc dar ei mi-au luat și o parte când eu am fost director un an de zile, anul 2008, și au zis în anul 2008: „Nu intră pe legea managementului, nu scrie în legea respectivă că au voie să creeze.”, a spus Brândușa Novac.

„Păi dacă nu scrie că n-au voie, înseamnă că e permis.”, a spus Val Vâlcu.

„E foarte corect. Și mi-au dat 6 luni cu suspendare absolut aiurea.”, a spus Brândușa Novac.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel