Cea de a VII-a ediţie a Festivalului internaţional de bătut toaca şi de tras clopotele - "Cântecul care zideşte" - începe luni în oraşul Victoria din judeţul Braşov. O sută de copii din toată ţara şi din Ucraina şi Bulgaria, cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, se vor întrece la ediţia din acest an, care se desfăşoară la Biserica "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" din localitate.
„Luni, începând cu ora 17,00, copiii, însoţiţi de peste 40 de preoţi, vor participa la Vecernie, după care la un imens foc de tabără, pregătit de oficialităţile locale“, a declarat părintele paroh Octavian Smădu, organizatorul festivalului, citat de Agerpres.
În cursul zilei de marţi, copiii vor participa la un mic spectacol folcloric, desfăşurat în faţa Casei de Cultură, după care va urma o paradă a portului popular, toţi copiii participanţi la festival fiind îmbrăcaţi în costume populare specifice zonelor din care provin. După paradă începe concursul. Seara, copiii sunt aşteptaţi la o expoziţie de icoane pe sticlă a meşterilor populari din zonă, unde vor putea învăţa din tainele picturii pe sticlă.
Miercuri, copiii vor vizita Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi Transfăgărăşanul.
Festivalul a început în anul 1995 ca un concurs pe plan local. "În anul 1994 a fost dată în folosinţă Biserica "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena". Atunci au venit copiii la mine şi m-au rugat să-i las să bată toaca şi să tragă clopotele. Aşa mi-a venit ideea de a organiza acest festival, respectând şi îndeplinind dorinţa copiiilor", a precizat părintele paroh Octavian Smădu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu