Braşov: Serviciul Paşapoarte îşi suspendă activitatea la Fărăgaş pe perioada verii

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor (SPCEEP) Braşov va suspenda şi anul acesta în perioada 1 iunie - 31 august activitatea la punctul de lucru din Făgăraş, a anunţat şefa serviciului, Cristina Stuparu, într-o conferinţă de presă, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Braşov.

'Soluţia de anul trecut s-a dovedit a fi foarte bună, oamenii pe care îi blocam acolo pentru un număr limitat de cereri au putut prelua, la sediul din Braşov, un număr mult mai mare de cereri. (...) În plus, ne dă posibilitatea să deschidem pe perioada verii încă un ghişeu cu programare online. Deci, pe perioada verii vor fi trei ghişee pentru programările online şi două în sistemul de ticketing, plus unul de eliberări.

Toate măsurile luate anul trecut au făcut ca numărul de cereri preluate să crească în Braşov şi am ajuns pe locul şase la nivel naţional, exceptând Bucureştiul', a declarat Stuparu. Conform acesteia, de la începutul anului, au fost preluate 17.660 de cereri, ceea ce reprezintă în continuare o creştere, dar 'nu atât de semnificativă ca în alţi ani'.

'Cu siguranţă şi anul acesta va creşte în timpul verii numărul cererilor, dar s-ar putea să avem o surpriză şi să nu avem o diferenţă atât de mare ca în anii trecuţi, pentru că modificările legislative de anul trecut, mărirea perioadei de valabilitate a paşapoartelor de la 5 la 10 ani, cred că vor produce efecte, cel puţin în următorii ani', a afirmat şefa SPCEEP Braşov.

Cu acelaşi prilej, prefectul Marian Rasaliu i-a mulţumit pentru activitatea depusă, în ultimul an, la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Braşov comisarului de poliţie Laurenţiu Şomlea, subliniind că, 'într-un timp foarte scurt, performanţa la care s-a ajuns în gestionarea acestui serviciu a fost remarcabilă'. Totodată, Rasaliu a menţionat că 'la conducerea serviciului va veni un om cu foarte mare experienţă', precizând că şi acesta este detaşat de la Bucureşti, de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul MAI, deoarece a considerat că 'o performanţă mai bună poate fi generată de cineva care vine din exterior'.

Rasaliu a spus că noul şef al SPCRPCIV Braşov, comisarul Marian Matei, este împuternicit la conducerea serviciului pe o perioadă de 6 luni, menţionând că va fi şi un concurs la un moment dat pentru ocuparea acestei funcţii. Noul şef al al SPCRPCIV Braşov, Marian Matei, a precizat, la rândul său, că printre proiectele sale se numără o 'regândire a organigramei acestui serviciu', menţionând, totodată, că va continua activitatea predecesorului său, care a efectuat 'nenumărate demersuri pentru reducerea timpilor de lucru şi pentru o mai bună informare a cetăţeanului'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel